Stiri

Timișoara, ultimul bal al Campionilor din motorsportul românesc

Orașul de pe malurile Begăi a fost gazda Galei Campionilor în care Federația Română de Automobilism Sportiv și-a premiat performerii sezonului 2018. În acest an, FRAS a avut peste 100 de competiţii din 13 probe sportive, cu participarea unui total de aproape 1.200 de sportivi. Dintre aceştia, aproape un sfert au reprezentat participare internaţională, România devenind în fiecare an o atracţie tot mai mare pentru piloţii străini.

Campionii naționali absoluți din cele două întreceri regină – cel de raliuri și cel de viteză în coastă – sunt Simone Tempestini (CNRD 2018), pentru a treia oară în carieră, care l-a avut copilot pe Sergiu Itu și, respectiv,  Andrei Dumitrescu (CNVCD 2018), nepotul legendarului Marin Dumitrescu.

Cel mai mic sportiv premiat a fost Dragoş Budei, de la karting, care are numai 4 ani şi jumătate, în timp ce decanul de vârstă al federaţiei, Petru Constantinescu, la 69 de ani, a devenit campion naţional la Raliuri Istorice, la Clasa I3. Cel mai „ecologic” pilot a fost Sorin Ghișori, pilotul primului bolid electric angrenat în întrecerile interne de profil.

„Sporturile auto sunt extrem de costisitoare şi de riscante şi majoritatea dintre sportivi le practică doar din pasiune, ceea ce este de apreciat”, a afirmat ministrul Tineretului și Sportului, Bogdan Matei, prezent la Gala Campionilor 2018.

Parteneriate noi

În acest context, merită menționată implicarea sponsorilor și partenerilor strategici ai automobilismului românesc, companii precum Dunlop (partener al FRAS și sponsor onorific al campionatelor de raliuri, viteză în coastă și karting), TESS, Ford, KIA, Dedeman Automobile, Perla Harghitei sau Cotnari având fiind doar câteva nume care au contribuit la susținerea și promovarea automobilismului românesc. O notă aparte în acest context o atribuim Kaufland România – promotor al Kaufland E-Rally Team, care, la doar  două luni după ce a primit Premiul pentru Inovație (pentru prima mașină electrică de raliu), la Timișoara a fost recomensată cu un Premiu Special pentru implicarea în motorsportul românesc în 2018.

Prezență consistentă

Gala Campionilor FRAS 2018 a reunit la Timișoara peste 700 de sportivi, președinți de cluburi, mecanici și arbitri din campionatele de raliuri, viteză în coastă, off road, drift, super rally, karting, rally raid, rally cross, autoslalom, slalom paralel, time attack şi viteză pe circuit.

 

Gala Campionilor FRAS 2018 01

Picture 1 of 9

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*