Europenii au inventat automobilul premium și tot ei au decis că aproape fiecare lucru plăcut trebuie trecut pe lista de opționale. Chinezii vin cu altă idee: îți dau aproape totul din prima și te lasă să te cerți singur cu prejudecățile.
Omoda 7 nu este nici automobil electric, nici SUV clasic pe benzină. Nu este nici marcă premium cu pedigree, dar nici mașină ieftină care încearcă să ascundă plasticul sub trei hectare de ecrane. Este o cale de mijloc. Iar după mai bine de 1.000 de kilometri petrecuți la volan, am descoperit că mijlocul acesta poate fi surprinzător de confortabil.
Modelul testat folosea sistemul plug-in hybrid SHS-P și venea într-o echipare care includea cam tot ce ai putea cere fără să stai cu configuratorul deschis până la culcare. Omoda nu te întreabă dacă vrei scaune încălzite, plafon panoramic, camere video sau lumini ambientale. Le pune în mașină, îți arată prețul și te lasă să alegi culoarea.
Metoda n-ar trebui să funcționeze atât de bine. Totuși, funcționează.
Design cu Nissa-influențe
Partea frontală pare desenată după ce cineva a hotărât că o grilă tradițională ar fi prea banală. În locul ei apare o suprafață cu model tridimensional, vopsită în culoarea caroseriei și încadrată de faruri înguste. Sub aceasta se află o inserție neagră care seamănă puțin cu gura unui rechin bine dispus.
Rezultatul este modern, dar nu ostentativ. Omoda 7 nu pare că a aterizat din viitor și nici că a copiat la indigo un SUV german. Din lateral, însă, apare o influență familiară.
Linia frântă din zona montantului C amintește de acel „Z” folosit de Nissan pe Qashqai și pe alte modele recente. Poate fi o coincidență, poate fi inspirație sau poate că designerii au ajuns pur și simplu la aceeași concluzie după prea multe cafele.
Legătura devine și mai amuzantă când afli că Chery își pregătește producția europeană în fosta fabrică Nissan din Barcelona. Nissan nu este partenerul chinezilor, dar fantoma sa industrială și-a găsit un rol secundar în poveste.
Din spate, Omoda 7 are propria identitate. Stopurile formează o semnătură luminoasă complicată, dar reușită, iar silueta ușor coborâtă spre hayon îi dă aerul unui SUV-coupé fără să sacrifice complet spațiul interior.
Nu are prestanța unui Porsche Cayenne electric, dar nici prețul, puterea sau ambiția de a muta organele pasagerilor la fiecare apăsare a accelerației. Omoda se mulțumește să arate mai scumpă decât este. Și îi iese.
Ecranul care pleacă la plimbare
Interiorul este locul în care prejudecățile încep să rămână fără argumente.
Materialele sunt plăcute, scaunele sunt confortabile, iar habitaclul nu miroase a economie făcută cu rigla. Există spațiu suficient pentru patru adulți care se plac sau pentru cinci care au ceva de discutat până la destinație.
Piesa de rezistență este ecranul central. Îl atingi cu patru degete, îl glisezi și acesta pleacă electric spre pasager, acompaniat de un sunet demn de o navă spațială. Nu este o funcție indispensabilă. Nici lumina din frigider nu este, dar ne-am supăra dacă ar dispărea.
Sistemul multimedia răspunde rapid, conectarea telefonului se face wireless, iar instalația audio Sony își face treaba suficient de bine încât să nu simți nevoia unei vizite la băieții care montează subwoofere în portbagaj.
Nu totul este la fel de inspirat. Reglarea oglinzilor prin ecran și comenzile de pe volan pare inventată de cineva care considera că două butoane ar fi fost o capitulare intelectuală. Climatizarea tactilă cere și ea mai multă atenție decât merită.
Instrumentarul digital din fața șoferului este mic, dar head-up display-ul salvează situația. Plafonul panoramic se deschide, ceea ce nu mai este garantat nici la mașini mult mai scumpe, iar portbagajul de aproximativ 400 de litri este suficient pentru o familie care știe să plece în concediu fără biblioteca din sufragerie.
Confortabilă, dar ușor panicată
Omoda 7 combină un motor turbo de 1,5 litri cu unul electric. Nu încearcă să fie sportivă și nici nu simte nevoia să demonstreze ceva la fiecare semafor. Accelerează suficient, rulează liniștit și preferă confortul în locul spectacolului.
Pe asfalt bun, suspensia este plăcută și relaxată. Pe gropi serioase, jantele de 20 de inci îți amintesc că designul și confortul nu semnează întotdeauna același tratat de pace. Mașina rămâne stabilă și previzibilă, însă nu te invită să cauți serpentine în weekend.
În schimb, sistemele de asistență au permanent ceva de spus. Omoda piuie pentru viteză, pentru marcaje, pentru atenție și probabil pentru faptul că nu ți-ai sunat mama suficient de des. Mașina nu este neapărat vorbăreață. Este panicată. Ai impresia că orice deplasare până la supermarket ar putea deveni, fără avertisment, o misiune de salvare.
Partea cu adevărat interesantă este sistemul plug-in hybrid. Bateria de 18,4 kWh promite până la 90 de kilometri electrici, iar în oraș am reușit să ating această valoare fără aer condiționat.
În viața reală, asta înseamnă că cineva cu o navetă de 30-40 de kilometri pe sens ar putea merge zilnic aproape exclusiv electric, cu condiția să poată încărca mașina acasă sau la serviciu. Benzina ar rămâne în rezervor pentru drumurile lungi.
Aici Omoda 7 se află din nou pe calea de mijloc. Un BYD ATTO 2 este mai mic și mai orientat spre oraș, în timp ce un SUV electric pur te obligă să-ți organizezi călătoriile în jurul încărcării. Omoda îți permite să faci naveta pe curent și să pleci în concediu fără să studiezi fiecare stație de pe traseu.
În cei peste 1.000 de kilometri ai testului, cu patru adulți la bord, aerul condiționat folosit fără milă și aproximativ 320 de kilometri de autostradă, consumul a fost de 6,9 l/100 km. Nu seamănă cu valoarea oficială de 2,3 l/100 km, dar aceea presupune o baterie încărcată și condiții care apar mai des în laboratoare decât pe Autostrada Soarelui.
Și tocmai aici se află rostul acestei mașini. În timpul săptămânii, poți economisi benzina mergând electric. În weekend sau în concediu, accepți cei 6,9 litri și cheltuiești banii economisiți pe o masă bună, o cameră cu vedere sau orice altceva este mai interesant decât carburantul.
Omoda 7 nu este perfectă. Unele comenzi sunt inutil de complicate, suspensia nu iubește gropile, iar sistemele de siguranță au temperamentul unei mătuși care vede pericole peste tot.
Dar este confortabilă, bine echipată și suficient de rafinată încât sigla de pe volan să devină, după câteva sute de kilometri, mai puțin importantă.
Calea de mijloc a chinezilor nu este un compromis trist. Este o mașină care face naveta ca un electric, pleacă în concediu ca un hibrid și se răsfață ca un model premium. Mai de lux decât ar vrea unii să accepte și, probabil, mai convingătoare decât sunt pregătiți să recunoască.
