Generația numărul 12 a sosit pentru legendarul model Corolla, și încet – dar sigur – se conturează întreaga familie. Astăzi, episodul numărul trei. Cel în care copilul hatchback al mamei Auris și tatăl de familie Touring Sports se întâlnesc cu businessman-ul Sedan.
Dacă nu știați deja, Toyota a decis ca Europa să nu se mai încurce între Auris și Corolla. Astfel, noua generație – numărul 12 – de Corolla se prezintă cu toate variantele: hatchback, break – și de acum, Sedan. 2018 a fost un an plin pentru japonezi. Corolla Hatchback la Salonul Auto de la Geneva. Corolla Touring Sports la Salonul Auto de la Paris. Și acum noua Corolla Sedan.
Generația numărul 12 de Corolla are parte de arhitectura Toyota New Global Architecture (TNGA), în varianta de platformă GA-C. Și nu doar componentele interne sunt noi și modulare – la fel este și filozofia designului. Stil care a evoluat pe parcursul celor 12 generații, din 1966 și până acum fiind vândute peste 46 milioane de unități. Nici o grijă, Corolla nu mai este japoneza fiabilă și plictisitoare, deci ar mai putea duce încă câteva milioane bune.
12 pentru 3, egal Under Priority Catamaran
Chiar așa se numește noua filozofie a designului pe baza căruia a fost creat și Corolla Sedan. Însă, funcția sa de bază este cu totul alta. Conform Toyota, Corolla Hatchback este pentru cupluri tinere, iar modelul Touring Sports este familistul echipei. În schimb, Corolla Sedan se dedică profesioniștilor în căutare de stil, confort și spațiu interior. Aici, intervine ampatamentul de 2700 mm, identic cu al modelului Touring Sports.
Capitolul confort este acoperit de sistemul multi-information display de 7 inch, combinat cu un head-up display de 10 inch și de ecranul sistemului multimedia, de 8 inch. Nu lipsește nici încărcarea wireless pentru smartphone, nici pachetul de siguranță activă Toyota Safety Sense. Acesta din urmă include noua funcție Lane Trace Assist (LTA), cu capabilități semi-autonome în cazul utilizării pe autostrăzi cu viraje line.
Sub capotă, Corolla Sedan primește doar motorizări pe benzină. Pentru prima oară în Europa este disponibil sistemul hibrid. Identic cu ceea ce oferă Prius, acesta este compus dintr-un 1,8 litri și un motor electric, pentru un total de doar 122 CP. Toyota promite până la 50% din timpul de „commute” parcurs în regim EV, precum și un consum mediu de 4,3 l/100 km WLTP. Nu înțelegem însă logica care le dictează să nu treacă la sisteme de tip plug in. Mai există și un clasic 1.6 litri, de 132 CP, cuplat la o transmisie manuală cu șase trepte sau una de tip CVT.
Camry și Avalon, TRD pe la Los Angeles
În America, Toyota se pregătește de apropiatul LA Auto Show. Și o face în stil familist-sportiv. Astfel, pentru sedan-urile Camry și Avalon, compania oferă tratament dinamic în cheie TRD. Avem kit-uri de caroserie – destul de incisive și cu multe elemente negre/roșii. Avem modificări sportive pentru interior. Avem evacuări „cat-back” pentru V6-le de 3,5 litri și 301 CP. Și mai avem o serie de schimbări la nivelul suspensiei și frânelor, pentru un plus de stabilitate și manevrabilitate.