Jaguar a reușit să se impună într-un duel nemaivăzut până acum în istoria decernării premiilor „Car of the year”, câștigând o luptă strânsă cu mașina sport Alpine A-110. Un SUV electric versus o mașină sport puristă.
Jaguar probabil că nu se aștepta, deși spera, să câștige cu noul lor SUV Jaguar i-Pace titlul „Car of the Year 2019” în Europa. După ce a mai câștigat câteva astfel de distincții în Scoția sau Marea Britanie, a venit momentul debarcării în Europa. Jurizarea finală a avut loc astăzi, 3 martie, cu o zi înaintea deschideri Salonului Auto de la Geneva.
Voturi la egalitate
Dacă de la bun început Alpine A-110 s-a impus detașat, încetul cu încetul Jaguar a recuperat. Pe parcurs, s-au mai ridicat și alți concurenți precum Ford Focus și Kia cee`d. La final însă, au ieșit la egalitate de puncte Jaguar i-Pace și Alpine A-110. Dacă ar fi ieșit Alpine, ar fi fost pentru a doua oară în istoria competiției când prima poziție ar fi fost ocupată de o mașină sport. Prima oară a fost cu exact 40 de ani în urmă când Porsche a câștigat titlul pentru 1979. Procedura prevede ca, în caz de egalitate de puncte, există o altă procedură. Se contorizează câte locuri 1 a primit fiecare mașină. Și aici au fost emoții. Voturile din Marea Britanie au fost cele definitorii. Astfel, Jaguar i-Pace devine primul SUV electric din istorie care câștigă titlul european de „Car of the Year”.
SUV-ul felinei
Felinele sunt renumite pentru silențiozitatea lor. Jaguar i-Pace este cel mai silențios model al mărcii britanice de până acum. Dacă, în trecut, erau renumite pentru motoarele lor de 6 sau 12 cilindri, acum timpul s-a schimbat. Astfel, după ce a făcut îndrăznețul pas spre SUV-uri, Jaguar a trecut la electrificare. Noul i-Pace este un epitom al tehnologiei și vine cu soluții îndrăznețe. Toate acestea la un loc conduc la o mașină cu o autonomie de 470 km în regim WLTP. Propulsia este asigurată de două motoare electrice, câte unul pe fiecare punte. Împreună, cele două motoare oferă 400 CP și un cuplu de 696 Nm. Mulțumită lor, i-Pace reușește un sprint 0-100 km/h în mai puțin de 5 secunde.
100% Jaguar
Dar pentru că vorbim despre Jaguar, nu doar performanțele contează. Confortul, eleganța și rafinamentul sunt conforme cu statutul mărcii. Din punct de vedere tehnologic, Jaguar i-Pace a reușit să ofere tot ce era mai nou pe piață, pornind de la instalații audio și continuând cu conectivitatea. Desigur, dacă ar mai fi așteptat un an doi cu lansarea prindeau tehnologia 5G. Dar probabil o vor rezolva la facelift.
Felicitări Jaguar!