Anglia, un nume mai greu decât insulele Regatului Marii Britanii. În industria auto mondială. Dovada – McLaren 600LT… Pikes Peak Collection. Sau britanicul de circuit… Kia Stinger GT420.
McLaren 600LT Spider. Și Pikes Peak. Cum ar spune englezul – „match made in heaven”. Sau măcar aproape de zona de sus, la 4302,31 metri (este cel mai înalt vârf al Munților Stâncoși, zona de sud). O creație a dealer-ului McLaren of Denver, din Colorado – cu ajutorul celor de la McLaren Special Operations (MSO), desigur. Un omagiu adus faimoasei competiții.
Sau, mai degrabă, credem noi, celorlalte 364 de zile din an când proba faimoasei „hillclimb” este deschisă oricui este stăpân pe automobilul său. Este, însă, nevoie de curaj pentru a parcurge acest drum – astfel încât cel mai extrem model al Sports Series nu ar strica deloc. Eventual în una din cele șase nuanțe speciale. Black Gold, White Gold, Nerello Red, Volcano Red, Aurora Blue sau Midas Grey, pe numele lor. Jantele Satin Speedline Gold și accentele aurii / negru mat vin la pachet.
600LT Spider în SUA, GT420 în Anglia
Stinger-ul GT420 este un unicat creat de divizia britanică a constructorului sud-coreean. Cu ajutor din partea specialiștilor de la Hyundai Motor Europe Technical Centre din Rüsselsheim, Germania. Și dotat cu 422 CP și 560 Nm, în loc de standardul de 365 CP și 510 Nm. Are filtru K&N, evacuare cvadruplă Milltek Sport, jante de 19 inch și pneuri Pirelli Trofeo R. Plus arcuri Eibach Pro și etriere Brembo.
Kia Press Garage s-a ocupat de interior, iar acum automobilul de curse este cu 150 de kg mai ușor. Toate sunt însă detalii. Nu asta este însă important. Ci contează povestea din spatele acestui GT420. Automobilul donator a fost primul exemplar de pre-producție care a ajuns în Anglia. În această calitate a avut apariții mai peste tot – de la Top Gear la The Grand Tour. Ați sesizat ironia, da?
Oricum, la final, când Kia a început să aducă și automobile produse în serie, rolul său oficial s-a încheiat. Iar legislația britanică nu permitea înscrierea acestui exemplar în circulație. Așadar, soarta sa ar fi fost una neplăcută… Însă câteva minți inimoase au avut alte idei. Și astfel a luat ființă GT420.