Stiri / Video

2019 și lumea auto (video)

Lumea auto a fost de-a dreptul tumultoasă în 2019. Cu bune și rele, să facem o mică retrospectivă la final de an. Trenduri, cele mai interesante noutăți și cele mai importante automobile din anul ce tocmai a trecut.

Lumea industriei auto a privit mereu înainte, dar parcă niciodată atât de departe în viitor ca acum. Acele intens discutate revoluții par a fi gata să ia cu asalt noul deceniu. Iar lumea auto se pregătește de schimbări majore, de electrificare și de introducerea unor tehnologii fără precedent. Însă, toate acestea își au baza în trecut. Trecut pe cale de a marca încă un an pentru lumea auto – 2019.

În Europa, trecerea la noul standard WLTP (Worldwide Harmonised Light Vehicles Test Procedure) a continuat să facă valuri majore. În special deoarece producătorii se pregătesc intens pentru momentul 2021 – și introducerea valorii medii de 95g/km CO2 în UE. În plus, 2019 a adus și parteneriate majore între liderii din lumea auto. Și avem două exemple concludente: Ford + VW și PSA + FCA. Plus unul foarte tehnologic – BMW și Daimler, pentru zona AV (autonomous vehicle).

Lumea auto se măsoară în modele

Tesla a produs ȘOCUL anului, e clar. Cu primul său model pickup – Cybertruck. Vom vedea în curând dacă totul a fost pe bune sau doar praf în vânt (din benă). Iar Tesla este doar vârful aisbergului pentru electrificare. În Europa, toți ochii sunt de fapt pe Volkswagen și propria revoluție EV. Inițiatorul – ID.3. Să vedem dacă va naște o nouă mentalitate…

În plus, pe lângă aceste alegeri destul de evidente, mai avem câțiva favoriți ai anului ce tocmai a trecut. Toyota a reînviat o legendă – Supra. Porsche s-a lansat în urmărirea californienilor, cu Taycan. Chevrolet a pus piciorul în prag… median, cu Corvette C8. SUV-urile s-au înmulțit în continuare precum melcii după ploaie, însă noi ne-am îndrăgostit de un off-roader veritabil: LR Defender. Iar pentru cei care se uită cu atenție la buget, vă propunem să nu uitați de cele două stele autohtone: Dacia Duster și foarte, foarte noul Ford Puma. Ba poate nici de noul sedan ultra-mioritic – Logan Stepway.


P.S. Sincer, noi suntem alături de Neil deGrasse Tyson. Și în opinia noastră, „tug of war”-ul cu Ford F-150 este o făcătură cu aromă de marketing, PR și publicitate. Toate cu miros de usturoi vechi! 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*