Cu siguranță RCA nu înseamnă în Marea Britanie același lucru ca la noi. RCA la ei înseamnă de fapt Royal College of Art – iar asta înseamnă pentru Bentley o incredibilă viziune a automobilului de lux al anului 2050.
Studenții RCA și tutorii lor de la Bentley au colaborat de curând pentru a-și imagina împreună viitorul luxului automobilistic britanic. Desigur, nu vorbim despre orice studenți RCA – ci în mod specific despre cei ai prestigiosului program de design „Intelligent Mobility”. Bentley i-a provocat pe aceștia să-și imagineze o experiență Grand Touring completă, ce îmbină elementele de manufactură cu cele mai noi tehnologii din lumea din ce în ce mai evident digitală.
Colaborarea este cât se poate de logică – Stefan Sielaff, actualul Director de Design al Bentley – este un fost absolvent al programului Automotive Design de la RCA, astfel încât colaborarea cu studenții „mileniali” ai prestigioasei instituții este ea însuți o viziune a… tradiției locale.
24 la început, doar 4 pentru RCA-ul Bentley 2050
Practic, studenții au fost întrebați „Ce va însemna luxul britanic în 2050?”, cu o aplicație concretă în imaginarea automobilului Bentley de peste mai bine de trei decade în viitor. Nu mai puțin de 24 de proiecte au fost luate în considerare. Totuși, doar patru dintre ele au primit girul lectorilor RCA și echipei de design de la Bentley.
„Luxury Soundscapes”, realizat de Irene Chiu s-a axat pe ideea de sound în contextul mobilității de lux a viitorului. Astfel, vehiculul său este capabil să aleagă selectiv sunetele pe care să le filtreze sau pe cele care să le permită accesul în habitaclu. „Material Humanity” de Kate NamGoong este un concept futurist… retro. Studenta și-a imaginat un scenariu în care expresia finală a luxului în viitor va fi de a conduce un vehicul ICE… Astfel, la fel ca un orologiu prețios între smartwatch-uri contemporane, proiectul ei va acorda unicitate celor care sunt tradiționali între marea majoritate a posesorilor de automobile electrice și autonome.
„Stratospheric Grand Touring” de Jack Watson s-a inspirat din cei aproape 100 de ani de tradiție și inovație Bentley pentru a duce marca… pe noi culmi. Mai exact, conform viziunii sale, călătorii internaționali nu vor mai fi restricționați de nici un fel de graniță… nici măcar pe verticală. Nici „Elegant Autonomy” de Enuji Choi nu se mai supune convențiilor… ci doar etichetei. Mai exact, proiectul aduce în viitor importanța eleganței și etichetei clasice britanice, plasată în contextul automobilelor autonome construite pentru orașe smart.