Stiri

Toyota RAV4, Hybrid de Europa (video)

Toyota RAV4, unul din modelele care a lansat nebunia SUV-urilor, a ajuns la cea de-a cincea generație. Iar după lansarea globală de la New York din 2018, a sosit timpul să facem cunoștință cu modelul dedicat piețelor de pe Bătrânul Continent.

Un adevărat pionier al erei „sport utility vehicle”, originalul RAV4 apărea în 1994. Pe atunci, când off-roader-ele făceau legea, ideea unui SUV compact era aproape nebunească. Nebunesc de genială… dacă judecăm după numărul SUV-urilor de azi. Ajuns la cea de-a cincea generație, RAV4 s-a maturizat complet. Dintr-un SUV mic (s-ar fi încadrat al zona subcompactă azi) cu trei uși într-un familist cu cinci uși dotat cu propulsie hibridă.

RAV4, Hybrid de Europa (video)

De altfel, pentru Europa avem doar RAV4 hybrid – nici urmă de alte variante de motorizare. Nu este rău, însă chiar ne-am dori ca Toyota să depășească faza hibrizilor clasici… Astăzi poți face o călătorie într-un model EV prin toată Europa. Ba chiar și prin România, unde au început, în sfârșit să se miște lucrurile și pe acest plan. Nu de alta, dar odinioară RAV4 era oferit în America cu tren de rulare complet electric…

RAV4, hibrid și în anti-ton cu rivalii

Noua generație, a cincea, este construită pe noua platformă GA-K. Aceasta este o derivare a arhitecturii modulare TNGA. Aceasta promite, pentru orice vehicul construit pe baza sa, un centru de greutate coborât și mai multă rigiditate. RAV4 promite, în mod specific, o manevrabilitate mai bună, un plus de confort și mai mult spațiu interior. Inclusiv la nivelul portbagajului, care ajunge la 580 litri (+79 litri). Dacă ați văzut modelul american, veți remarca similitudinile. Însă, cel puțin la partea frontală, RAV4 este un pic altfel – parcă pentru a mulțumi mai pretențioșii clienți europeni.



Noua generație are parte și de o nouă versiune a sistemului de propulsie hibrid, acum denumit Dynamic Force. Acesta include un motor pe benzină de 2,5 litri și dezvoltă 218 CP în versiunea cu tracțiune față. Dacă se optează pentru AWD; puterea crește la 222 CP, sprintul la 100 km/h fiind gata în 8,1 secunde. Anumite piețe europene vor primi, totuși, un nou propulsor de 2 litri cu injecție directă, tot benzină – legat la transmisii manuale sau automate. În versiunea Hybrid, SUV-ul va consuma doar 4,4 l/100 km. Iar Toyota nu a uitat nici de capabilitățile off-road. Astfel, noua generație primește „Trail Mode”, un ajutor inteligent pentru momentele de „restriște”. 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*