FoS – Festival of Speed. Pe domeniul de la Goodwood, din Anglia. Însă adrenalina a crescut datorită unei prezentări de Affalterbach. Mercedes-AMG a adus în fața publicului noile A45 / A45 S și CLA45 / CLA45 S. Toate cu 4Matic+, ca să se poată pierde în propriile fumuri. Dacă vor.
Festivalul vitezei – ce nume mai potrivit pentru a prezenta cele mai puternice hot hatch-uri de serie din lume, în acest moment? Și în același timp, cele mai puternice modele de producție dotate cu propulsoare în patru cilindri… Iar Mercedes pare pregătit să mulțumească pe toată lumea – oferind nu doar formatul hatchback, ci și pe cel sedan. Și fiecare vine în două versiuni, chiar dacă și variantele de bază oricum erau mai puternice decât predecesoarele A45 / CLA45.
Așadar, să facem cunoștință cu suratele mai forțoase decât seria „35”. Stilistic, acestea sunt și mai agresive. Avem grilă cu o duzină de branhii verticale. Zona prizelor de aer este și mai pronunțată, fiind însoțită de elemente canard pe lateral. Pasajele roților par sosite direct dintr-un kit „widebody”. Iar spectacolul este în toi în spate. Cu evacuări cvadruple. Și un imens spoiler pe acoperiș la hatchback. Sau un mai subtil element aerodinamic pe capacul portbagajului la CLA45. Ca departajare, variantele de bază au jante de 18 inch, iar S-urile merg pe 19 inch.
FoS, perfect pentru dezlănțuirea unor 45
Iar în spatele jantelor, modelele S primesc etriere vopsite în roșu în loc de gri, precum și discuri de frână de dimensiuni sporite. De ce oare? Păi în primul rând deoarece sub capotă se ascund propulsoare rachetă. Este vorba despre nou dezvoltatul turbo în patru cilindri cu nume de cod „M139”. Acesta livrează 387 CP și 480 Nm în versiunea de bază. Mergeți pe cartea S și primiți 421 CP și 500 Nm. Indiferent de alegere, de veghe vor sta tracțiunea integrală 4Matic+. Și o transmisie automată, dublu-ambreiaj, cu opt trepte.
Să vorbim acum despre performanțe. Ambele modele – A45 și A45 S – intră în clubul „celor 4 secunde”, ajungând la 100 km/h în 4, respectiv 3,9 secunde. Viteza maximă este limitată la 250 km/h. Sau la 270 km/h, cu AMG Driver’s Package. Deoarece CLA-urile sunt un pic mai „greuțe”, ambele pierd câte o zecime de secundă la timpii de sprint. Apropo, cine are chef, se poate juca în stil drift. Trebuie doar să faci mai multe setări decât pe o navetă spațială. Gen, modul de condus Race. Apoi se închide ESP. Iar transmisia se trece pe modul manual. Și, dacă nu te-ai plictisit sau încurcat… liber la ars cauciucurile spate!