Stiri / Video

Telluride de WCOTY la Kia, LC de 2021 la Lexus (video)

Kia Telluride, un SUV coreean care se naște în America a devenit WCOTY. Adică este „World Car of the Year” pentru anul 2020. Iar Lexus ne oferă alternativa exotică la coupé-urile de lux fără urmă de personalitate.

Ediția 2020 de World Car Awards a avut loc… online. Nu am mai avut parte de un eveniment fastuos la New York Auto Show. Așa cum nu am avut parte de ediția europeană „COTY” la anulatul Salon Auto de la Geneva. Timpurile impun o serie de adaptări. Iar cei 86 de jurați din întreaga lume s-au adaptat cu brio.



Să vedem și voturile. Kia Telluride a primit premiul cel mare – învingând în finală două Mazda: Mazda3 și Mazda CX-30. Kia a mai primit un premiu și pentru Soul – EV-ul triumfând în categoria „World Urban Car of the Year”. Porsche merge acasă tot cu două premii – ambele pentru Taycan. Limuzina electrică a triumfat în categoriile „World Luxury” și „World Performance Car of the Year”. Mazda și-a luat revanșa la „World Car Design of the Year” cu Mazda3.

Telluride de WCOTY, fă loc pentru un LC

Lexus este o prezență cu adevărat exotică. Producătorul japonez nu-și dorește de fapt acest statut – cel puțin nu în rubrica de vânzări. Și totuși coupé-ul LC se încadrează cu brio în zona modelelor altfel. De vină este stilul desigur. Niponii sunt conștienți că nu prea mai au ce să rafineze, astfel încât au decis să facă modificări în alte zone…

Pentru 2021, Lexus LC vine cu două nuanțe noi – Cadmium Orange și Nori Green Pearl. Acestea sunt secondate de noile jante de 20 de inch cu finisare Dark Graphite și interiorul „Flare Red”. Tot în cabină, display-ul central de 10,3 inch primește în sfârșit suport pentru Android Auto. Iar inginerii au lucrat la sistemul de control al transmisiei, precum și la nivelul suspensiei – acum mai ușoară cu aproape 10 kg. În plus, LC-ul primește și sistemul ACA – Active Cornering Assist. 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*