Ediția inaugurală Audrain’s Newport Concours & Motor Week, desfășurată la Rhode Island în SUA a adus cu sine o surpriză memorabilă. Acolo și-a făcut apariția, pentru prima oară în „cauciuc și metal”, noul Aston Martin DBS GT Zagato.
Un centenar. Cel al casei italiene de design Zagato. Și o idee italo-britanică. DBZ Centenary Collection, o colecție de doar 19 perechi de automobile. Formată din DB4 GT Zagato Continuation și DBS GT Zagato. Despre primul știm deja foarte multe informații. Cum ar fi, de exemplu, faptul că a dat startul colaborării dintre AM și Zagato. Și acum are parte de o reiterare modernă, sub forma seriei de continuare.
Însă nu oricum, ci alături de un frate ultra-modern – noul DBS GT Zagato. Așadar, știam cum arată în „carne și oase – cauciuc și metal” clasicul DB4 GT Zagato. Știam și cum arată în versiune 3D noul DBS GT Zagato. Și, din fericire, de acum știm și cum arată exemplarele reale – mulțumită apariției la Audrain’s Newport Concours. Dacă mai continuă cu astfel de surprize foarte costisitoare, cu siguranță evenimentul are șanse să rămâne pe radarul nostru. Dacă nu, cu siguranță îl vom pierde în neantul calendarului industriei auto…
Audrain’s Newport Concours, la o parte pentru DBS GT Zagato
Perechea de automobile de colecție, evaluată la 6 milioane de lire sterline, arată foarte bine pe malurile faimoasei Rhode Island. Logic, dacă ținem cont de valoarea sa – nu doar cea materială. Ar fi arătat foarte bine și pe… lună. Iar DBS GT Zagato este un DBS Superleggera cu adevărat special. Nu de alta, dar faimoasa casă italiană de design și inginerii britanici au operat schimbări evidente.
Grila radiatorului a fost regândită și de dotată cu elemente mobile. Lateralele au crestături mult mai vizibile. Iar plafonul „double-bubble” tradițional se scurge către spatele dotat cu stopuri circulare. În plus, clienții ar fi bine să îngrijească bine de embleme – acestea sunt realziate din aur de 18 carate. Interiorul este în oglindă cu exteriorul – acoperit în piele Caithness Spicy Red și asezonat cu elemente aurii sau din fibră de carbon.
Chiar și acestea sunt speciale – fiind vorba despre „prima aplicație auto pentru finisări interioare din metal printate 3D. Iar elementele din oțel inoxidabil auriu sunt gata după nu mai puțin de 100 de ore în mașinăria 3D, plus o grămadă de timp petrecut cu arta lustruirii… Aparent, singura chestie standard de pe DBS GT Zagato este propulsorul V12. Același twin-turbo de 5,2 litri și 760 CP!