Ogari, acei atleți ai lumii animale, puși să distreze specimenele umane la curse. Da, fix acele curse unde maiestuoșii ogari aleargă după un iepure mecanic. Și tocmai am găsit echivalentul lor din industria auto. Doar că nu vor exista, vreodată, decât 71.
Sigur, am putea compara mai multe modele sport cu atleții ogari – însă nu o vom face. Ci ne vom concentra pe cei 70 de ogari retro-moderni de la Donkervoort. Constructorul olandez este creatorul noului model D8 GTO-JD70. Adică un D8 GTO cu pedigriu de Joop Donkervoort. Iar cifra 70 – exact atâtea exemplare vor fi și produse din primăvara lui 2020 – are legătura cu vârsta fondatorului companiei. Restul ține de ogari…
Am glumit, restul ține de tehnologiile secolului XXI. Sub capota acestui D8 de vârf se află un motor Audi cu cinci cilindri în linie, de 2,5 litri. Regândit pentru a livra 415 CP și 520 Nm. Iar vocea sa va fi auzită de alți ogari datorită noului sistem de evacuare, în timp ce puterea se transmite la sol și cu ajutorul unui diferențial cu alunecare limitată. Și asta nu e tot – transmisia manuală cu cinci trepte este dotată și cu software Bosch de „rev-matching” atât pe retrogradare, cât și pe urcarea în trepte.
Ogari olandezi, japonezi, iepur-ezi, AWD-ezi
Deja sunt prea mulți de „ezi”. Dar ce mai contează când o bombă precum D8-ul acesta special are suspensie cu bare și amortizoare ajustabile, sau modificări aerodinamice substanțiale? Are doar 700 de kg, iar apăsarea pe puntea față/spate a crescut cu încă 50/80 kg față de versiunea standard… Aproape că nu mai contează prețul de pornire de minim €163,636.
În Japonia, Leaf-ul e+ cu două motoare electrice și e-AWD este neprețuit. Este doar un prototip pe care s-ar putea să nu-l vedem vreodată produs în serie. Dar, cine știe, cifrele nu sunt extrem de amețitoare. Inginerii au pus la bord două motoare electrice în loc de unul singur. Și au obținut tracțiune integrală electrică, dar și 304 CP și 680 Nm. Hmmm, de-a dreptul „hot hatch”…