Stiri

Chevrolet, preview la rezoluție HD pentru Silverado (video) – Update

Subsidiarul GM aruncă primul în luptă o nouă generație a modelului Silverado HD. Iar rivalii „heavy duty” s-ar putea vedea întrecuți de modelul Chevrolet. El este așteptat să lupte cu sfârșitul iernii, lansarea fiind programată pentru februarie 2019. 

Update – Americanii au înțeles posibilitatea apariției unei controverse în jurul noului design adoptat de Silverado HD. Și au păstrat în rezervă un as – varianta High Country. Echiparea de top sosește și cu o parte frontală modificată, un pic mai tradițională. 

Americanii au obiceiul să „dream big” – să viseze măreț – ceea ce i-a și ajutat să ajungă în doar câteva sute de ani dintr-o națiune de refugiați și rătăcitori în puterea economică și militară numărul unu a planetei. Obișnuiți cu întinderi nesfârșite de pământ (un lux pe care noi Europenii nu îl avem), la ei totul este mare și foarte mare. Să luăm cazul specific al segmentului pickup.

Chevrolet, preview la rezoluție HD pentru Silverado
Chevrolet are drept model de bază pe Colorado – considerat un pickup de dimensiune medie. Apoi urmează modelul standard Silverado – pickup „full-size”. Iar dincolo de asta mai există și adevăratele pickup truck. Adică camionetele de lucru, „heavy duty”. Acolo este locul noului Silverado HD.

Totuși, cel puțin conform acestui preview inițial – în care ne putem baza doar pe imagini cu exteriorul – Silverado HD nu își are neapărat locul pe șantierele de construcție și la „ranch”. Mai degrabă este un model – evident Chevrolet ne-a arătat o versiune de vârf – care la fel de bine poate servi drept companion în aventuri interesante. Sau se poate chiar înfățișa cu mândrie și la mall.

HD, dar nu la fel de Silverado și cu informațiile

Fiind un model pentru 2020 – adică cu lansarea din februarie 2019 și primele vânzări abia din toamna viitoare, Chevrolet a fost cam zgârcit cu detaliile despre noul Silverado HD. Designul va fi cu siguranță cât se poate de polarizant – pe principiul „dragoste/ură” – datorită tratamentului aplicat părții frontale. Am remarcat însă, pe lângă cantitățile impresionante de crom, abandonarea logo-ului clasic Chevy – înlocuit de un tratament stilizat al literelor mărcii.

Conform Chevrolet, Silverado și seria HD nu împart nimic altceva în afară de plafon. Noua generație este mai încăpătoare decât precedenta, în special pentru locurile din spate, la modelul „crew cab”. Conform constructorului, va exista un propulsor pe benzină complet nou, cu injecție directă. Iar versiunea V8 Duramax, turbodiesel, va primi serviciile unei noi cutii de viteze Allison, automată, cu zece trepte. Iar clienții se pot aștepta și la majorări semnificative ale capabilităților practice – de încărcare și remorcare. Însă, momentan, nu există și cifre concrete.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*