Stiri

Jesko, un hypercar cu descendență Koenigsegg (video)

Jesko von Koenigsegg este tatăl fondatorului micului butic suedez de modele hypercar. Koenigsegg Jesko este, în schimb, noul star al companiei – lansat nu cu mult timp în urmă, la Salonul Auto de la Geneva.

A fost odată, nu demult, un mic brand suedez. Care a avut curaj – la fel ca în legendele de odinioară – să provoace la luptă marele brand francez. Care avea în spatele său o întreagă armată germană. Dacă povestea sună cunoscut… este pentru că vorbim despre Koenigsegg Agera RS. Cel mai rapid automobil de serie al planetei. Și despre Bugatti Chiron. Da, acela metamorfozat în La Voiture Noire. Tot la Geneva.



Zona stratosferică a hypercar-urilor de vârf devine din ce în ce mai aglomerată. Aston Martin Valkyrie. Mercedes-AMG One. McLaren Speedtail. Și lista mai poate continua cu modele exotice. Însă Koenigsegg are de apărat un titlu. De fapt mai multe – vreo cinci. Cel mai rapid automobil de serie din lume: 447,19 km/h. Cel mai bun timp 0-400-0 km/h: 33,29 secunde. Cel mai rapid km și cea mai rapidă milă – 445,63 km/h și 444,76 km/h. Și cea mai mare viteză pe un drum public: 457,94 km/h. În Pahrump, Nevada – toate realizate pe 4 noiembrie 2017.

Jesko, așa tată, așa automobil

Iar Christian von Koenigsegg nu s-a culcat pe laurii gloriei. Astfel, în martie anul acesta a surprins pe absolut toată lumea (inclusiv pe tatăl său, se pare) cu prezentarea succesorului la tron: Jesko. Știind că în noianul de noutăți din Elveția chiar și Jesko s-ar putea pierde, Koenigsegg și-a scos hypercar-ul la plimbare prin apropiere. În regiunea pitorească a orașului Lucerne, din Elveția. Pentru a se relaxa și a-și calma V8-ul twin-turbo de 5 litri.



Capabil să dezvolte 1280 CP atunci când este liniștit. Sau 1600 CP atunci când primește energizante – combustibil E85. Totul posibil datorită artei inovației. Spre exemplu, motorul își așteaptă patentul pentru sistemul de injecție forțată a aerului. Capabil să trimită 20 de bari de presiune în turbine. Adio turbo-lag… Iar cutia cu ambreiaj dublu și nouă trepte este non-secvențială. Adică, la nevoie, poate sări din opt în cinci fără etapa clasică de tranziție prin șapte/șase.

Constructorul suedez plănuiește să construiască doar 125 de exemplare Jesko – toate deja vândute. Și deja se gândește la viitor. Pe numele său Jesko 300, o referință la fabuloasa viteză de 300 de mile pe oră – 483 km/h. Așteptăm apoi și următoarea generație, probabil denumită după bunic, care să treacă de baremul celor 500 km/h…

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*