Freș, adică mai plină de vitalitate – cam așa ar putea fi descrisă linia de modele Audi A4. Constructorul din Ingolstadt a reîmprospătat întreaga gamă – A4, S4, Avant și Allroad.
Audi nu a pierdut timpul cu A4, o linie de maxim succes pentru constructorul premium german. Anul trecut a prezentat câteva modificări subtile, iar de curând a dotat S4 și S4 Avant cu un nou propulsor V6 TDI cu capabilități MHEV. Acum toate elementele puzzle-ului se reunesc – A4 sedan, A4 Avant, S4 și S4 Avant, sau aventurierul Allroad.
Constructorul teuton rămâne și de această tradițional. Putem conta oricând pe marca din Ingolstadt să fie discretă la nivelul stilului. Astfel, facelift-ul pentru A4 este cât se poate de subtil. Remarcăm totuși noile faruri și tratamentul acordat zonei din jurul lămpilor de ceață. În spate, stopurile au primit modificări discrete, la fel și terminațiile sistemului de evacuare. La interior… totul este schimbat și totul este la fel.
A4 de economie, cu MHEV
Audi oferă totuși o schimbare majoră… tehnologică. Astfel, sistemul MMI bazat pe generația MIB 3 abandonează în sfârșit controller-ul rotativ. Și este de acum în format touchscreen pe 10,1 inch. Iar Audi dotează A4 cu multiple funcții connected, inclusiv tehnologie „Car-to-X”. Sub capotă, piețele europene primesc șase motorizări pentru întreaga gamă A4. TDI și TFSI, cu puteri cuprinse între 150 și 347 CP.
Iar trei dintre aceste motorizări vor fi mai eficiente decât până acum, cu până la 0,3 litri / 100 km. Aceasta datorită introducerii sistemului mild hybrid (MHEV) pe 12 volți. În schimb, S4 și S4 Avant au parte de opțiunea mai freș a unui sistem MHEV pe 48 de volți. Și oferă 347 CP / 700 Nm, pentru sprinturi la 100 km/h în 4,8 secunde. Plus o viteză maximă de 250 km/h. Desigur, pentru un preț pe măsură. În Germania, noul A4 costă de la 35.900 euro. Însă S4 pornește de la un minim de 62.600 euro.