Stiri

Ford Fiesta ST cucerește adâncurile

Cei de la Ford Europa și-au propus să prezinte mai multe drumuri frumoase de pe Bătrânul Continent. Ultima lor cucerire însă… e de adâncime. 

Proiectul celor de la Ford de a prezenta drumuri frumoase europene a început cu un Mustang pe Transfăgărășan. Video-ul acelui proiect îl puteți găsi aici. Acum însă, pentru micul Ford Fiesta ST au pornit în explorarea adâncurilor. Au luat un pilot din WRC, pe Elfyn Evans și i-au dat drumul într-o salină la 400 de metri adâncime. 

Ford Fiesta la adâncime

La volanul mașinii se află pilotul WRC Elfyn Evans, iar Fiesta ST alunecă, derapează controlat și execută sărituri spectaculoase în acest loc strict secret. Sunetul motorului EcoBoost de 1.5 litri care dezvoltă 200 CP este amplificat de caracteristicile acustice unice ale minei de sare în momentul în care mașina coboară cu viteză prin tunelul îngust de acces.

„Să pilotezi pe sare e ca și cum ai pilota pe macadam fin. Totuși, suprafața e ceva mai alunecoasă, în special cu anvelope de stradă”, a spus Evans. „M-am așteptat la un mediu claustrofobic, dar de fapt n-a fost așa. A fost un loc excelent în care m-am putut bucura de Fiesta ST”.

Performanțe de ST

Micul Ford Fiesta ST atacă în forță piața mașinilor performante de clasă mică. Nu cu mult timp în urmă aici făcea legea Renault Clio Sprt. Destul de repede însă au revenit în forță modele precum Fiesta ST, Peugeot 206 GTi, Volkswagen Polo GTI sau Mini Cooper S. Performanțele sunt apreciabile pentru categoria din care face parte mașina: un demaraj de la 0 la 100km/h în 6,5 secunde și o viteză maximă de 232 km/h sunt destul de respectabile. Suspensiile, frânele și direcția sunt diferite față de celelalte versiuni de motorizare din gama Fiesta. Ca să-ți faci o idee mai bună despre cum poți configura sau vedea mai multe despre Fiesta ST, vezi pe link-ul ăsta. Ei se laudă că au un sistem audio cu 10 difuzoare. O chestie destul de specială, mai ales în clasa mică. Plus că este un sistem semnat B&O Play, divizie din cadrul mărcii Bang&Olufsen.

Fiesta underground 5b

Image 5 of 6

Race-on! Cursă contracronometru într-o mină de sare cu Fiesta ST și pilotul WRC Elfyn Evans.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*