Sportage este unul dintre SUV-urile momentului. N-a fost tot timpul așa. Prima generație era o mașină de teren clasică, dotată cu reductor și șasiu. Doar că n-a prea convins. Era și urâtă.
Noua generație Kia Sportage a primit un facelift destul de discret. Practic, trebuie să fii un cunoscător destul de bun al mărcii ca să-ți dai seama imediat de diferențe. Altfel, te cam uiți și încerci să vezi ce s-a schimbat. Pe undeva, asta este bine pentru că dacă ți-ai luat un Sportage în 2017 nu o să pară că ai modelul vechi. Care, desigur, tot nu-i vechi. Mai ai garanție până iese de pe piață și versiunea facelift.
Sportage privește ca tigrul
Constructorul încearcă să ne convingă că noua imagine Kia se aseamănă cu un tigru. Am încercat să aflăm ce vrea să însemne asta și, sincer, nu prea ne-a ieșit. Dacă voi credeți că are o privire sau nas de tigru, lăsați-ne un comentariu la video sau în pagină. Din punctul de vedere al utilizatorului însă, întotdeauna contează mai puțin „ce a vrut să spună autorul” și mai mult „ce a reușit să transmită produsul”. Dacă, uneori, explicațiile de marketing sunt de-a dreptul ilare (gen: un bot de avion lipit de o sufragerie) alte ori sunt de ignorat. Important este că produsul să arate bine iar la Kia Sportage acest lucru a reușit. Unii îi acuză pe cei de la Kia că au o parte frontală care seamănă cu Porsche Cayenne sau Macan. Din punctul meu de vedere seamănă la fel de bine cu un tigru sau cu o portocală mov. Cel mai mult contează că le-a ieșit foarte bine designul. Să zicem că, din exterior, cam 75% din mașină este desenată foarte bine, 20 la sută nu contează pentru că sunt aspecte irelevante (cum ar fi pragurile) iar 5% este masca față care ar putea trece drept fundă, aripi de fluture sau ganteră.
Liniștea interioară
După ce-am tot hulit sau lăudat exteriorul, ne-am regăsit liniștea interioară când am intrat în habitaclu. Calitatea îmbinărilor este peste media categoriei vehiculelor de buget. Poate că încă nu este la nivelul materialelor mărcilor premium, dar se apropie. Materialele sunt de calitate în majoritatea zonelor, dar se mai regăsesc și câteva plastice mai ieftine pe ici pe colo. După cum am observat, are o instalație audio destul de performantă care ne-a fost un companion bun. Chiar dacă are suficiente reglaje chiar și pentru pretențioși, nu aș putea spune că este un etalon al clasei.
Spațiul interior al mașinii este de lăudat. Poate acomoda până la cinci persoane de peste 1,80m înălțime, deși, evident, cine va sta pe mijlocul banchetei nu va fi tocmai fericit. De lăudat este spațiul pentru bagaje care are 480 de litri cu bancheta în poziție de mers și, dacă rabatezi tot, ajungi la aproape 1470 de litri. Adică, ce mai, aproape un metru cub și jumătate.
Mișcarea ecologistă KIA
Sportage facelift a venit într-un moment delicat în care Europa refăcea metodel de calcul a consumurilor autovehiculelor. Asta i-a îndemnat pe cei de la Kia să aducă o mașină conformă noilor proceduri. Nu au vrut să riște așa că au instalat și o instalație AdBlue, de reducerea emisiilor diesel. Ulterior s-a dovedit că nu trebuiau să se panicheze. Mașina ar fi trecut și cu un sistem simplu de filtru de particule. Dar așa au vrut koreenii. Să nu fie prinși pe picior greșit.
Dar atunci când au refăcut calculele și au instalat motorizările, a trebuit să se mai renunțe la sportivitate. Astfel, chiar dacă mașina are un cuplu de 320 Nm și 136 CP, demarajul de la 0 la 100 km/h se obține în 12 secunde. Cam mult, zicem noi. Cam mult ar zice orice utilizator care vrea un SUV compact. Dar compensează în schimb la capitolul consum urban unde, pe un ciclu de 24 de ore, am reușit un consum mediu de sub 8 l/100 km.
Am tot fost întrebat dacă merită luată o Kia Sportage. Părerea mea sinceră este că da, dar poate nu neapărat în versiunea de 1,6 litri turbodiesel ci de 1,6 litri benzină turbo și 177 CP. Consumă cam 8,5 – 9 l/100 km.
