Stiri

Porsche Taycan, primul supercar electric din Stuttgart

Porsche Taycan este fix mașina aia pe care orice ecologist ar spune că trebuie să o conduci ca să salvezi pinguinii și tot aceeași mașină pe care și-o vor dori toți împătimiții de mașini supersport care vor ceva cu patru portiere.

Porsche n-are obicieiul să lanseze game noi prea des. Mai demult vedeam doar un nou 911. Dup-aia mai vedeam un nou Cayman sau un nou Cayenne. Dup-aia a venit rândul pentru Panamera. O mașină care deși a fost blamată la fel ca și Cayenne-ul, s-a vândut pe rupte. Acum a venit o nouă revoluție sub forma unui supercar electric cu patru portiere: Taycan.

Taycan, frate cu 911

Puțini știu că primul automobile care a purtat numele Porsche era electric. Se numea Lohner-Porsche și avea două motoare electrice. Ulterior a apărut și o versiune hibridă în care motorul era generator de curent pentru motoarele electrice. Era concepția genialului Ferdinand Porsche și a fost produs între 1900 și 1905. Gata lecția de istorie, revenim în 2019 și vorbim despre Taycan. Silueta sa aduce aminte destul de bine de un Panamera. Panamera, la rândul său, ne amintește de 911. Ați prins ideea, Taycan vrea să ne aducă aminte că are o rudă legendară denumită 911 și care a fost primul supercar ce putea fi condus zi de zi ca orice mașină normală. Nu se strica, era suficient de confortabil și avea și un consum acceptabil. Acceptabil pentru cei care-l puteau cumpăra. Noul Taycan vine cu o sumedenie de inovații astfel încât să rămână un supercar cu utilizare cotidiană. Pe lângă aspectul care atrage atenția oriunde s-ar afla, are și utilitatea unei berline cu patru portiere.

Taycanecologia

Dacă s-au hotărât să facă un supercar electric care să protejeze natura prin emisii zero, cei de la Porsche au hotărât să facă un interior fără niciun gram de piele. Ați citit bine: niciun animal nu a fost sacrificat pentru crearea mașinii. Toate materialele sunt reciclabile și sunt făcute din materiale reciclate. Desigur, am văzut destul de multe mașini cu materiale reciclabile iar unele dintre acestea chiar ofereau o calitate bună. Am văzut și opusul în care materialele reciclate păreau de parcă tocmai trebuiesc duse la reciclat. Interiorul de la Porsche Taycan păstrează un aspect elegant, rafinat, modern. Ecranele instalației de infotainment, planșa de bord și toate comenzile sunt în ton cu marca și cu anul în care a fost lansată mașina.

Taycanotehnica

Dar ceea ce vrea Porsche Taycan să sublinieze este performanța tehnologică atinsă. Nu le-a ajuns că au făcut o caroserie cu un coeficient aerodinamic de numai 0,22. Nu le-a ajuns că au montat doar două motoare pentru ambele punți. N-a fost suficient nici că au montat bateriile de 93,4 kWh cu cea mai mare performanță de pe piață. Nu! Au decis să modifice motoarele electrice astfel încât să pună mai mult cupru în stator și să crească puterea acestora. Au crescut-o atât de mult încât au ajuns la concluzia că au nevoie de o cutie de viteze pentru a menține consumul redus la viteze mari. Cât de mari? Păi 260 km/h pentru ambele variante: Turbo și Turbo S. Sigur, sună cumva bizar ca o mașină electrică să aibă denumirea Turbo în componență dar lui Porsche chiar i se poate permite asta.

Porsche Taycan la dublu

Cele două versiuni de Porsche Taycan oferă performanțe diferite dar ambele sunt cu tracțiuni integrale. Varianta „mai slabă” are 680 CP iar cea mai vulcanică are 761 CP! Atenție sunt cai d-ăia electrici de te bagă în scaun dacă strănuți la pedala de accelerație. Rezultatele sunt pe măsura așteptărilor: Taycan Turbo are un demaraj de 0-100km/h în 3,2 secunde iar fratele mai nărăvaș Turbo S obține un demaraj e 2,8 secunde. Probabil că în momentul în care vor apărea anvelope de stradă mai performante acești timpi vor scădea. Constructorul a anunțat că intenționează să mai scoată încă trei versiuni de Taycan și cel puțin una dintre acestea va avea propulsie doar pe puntea spate (tradițional Porsche). Spuneam că cele două supercaruri pot fi utilizate fără probleme în circulația cotidiană. E normal, având în vedere că autonomia celor două modele este de 412 km pentru Turbo S și 450 pentru Turbo S. 

Porsch-Taycan-04

Image 21 of 32

Colecții tehnice

O altă premieră tehnică adusă de Taycan este sistemul electric pe 800 de volți față de 400 cât au concurenții săi. Motivul este acela că prin acest artificiu se pot încărca mai rapid acumulatorii. Porsche se laudă că poate încărca în 22m30secunde un acumulator de la 0 la 80%. Alte avantaje ale acestei arhitecturi pe 800 de volți sunt date de intensitatea necesară pentru a alimenta motoarele, ușurința de a răci motoarele electrice și lista poate continua.

Pentru partea de manevrabilitate, Porsche nu putea aduce o mașină care să nu poată concura de la egal al egal cu alte supercaruri de pe planetă. Prin urmare, au instalat o suspensie pneumatică adaptativă, direcție integrală și PASM (un sistem de control al tracțiunii și stabilității înâlnit și pe Turbo S). Acest sistem se poate dezactiva dacă chiar ai chef de drifturi. Doar că trebuie să te pricepi altfel o să te învârți de n-o să te vezi.

Așa că, dacă îți prisosesc prin casă 185.456 euro (inclusiv TVA-ul german), poți să-ți iei un Porsche Taycan Turbo S. Dacă nu, mulțumește-te cu versiunea Turbo de 152.136 euro.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*