Lifestyle / Stiri / Video

M2 by Futura 2000 ori G63 cu Miami 2700 (video)

Futura 2000 sau Miami 2700 – o zi de luni cu forme ultra-artistice de expresie… automobilistică. BMW are ediție limitată M2 Competition creată de artistul Futura 2000. Mercedes-AMG a pregătit un G63 unicat pentru un parteneriat de 2700 CP dezvăluit tocmai la Miami.

Futura 2000 are și un nume real – Leonard Hilton McGurr. În anii ’80 era un pionier al sinergiei dintre arta stradală graffitti şi ecosistemul galeriei formale. Astăzi, este un renumit artist contemporan internațional. Și tipul care semnează cel mai nou proiect artistic BMW M GmbH. El va crea trei versiuni unice şi exclusive ale modelului M2 Competition în stilul său. În plus, va semna și o serie limitată care a fi disponibilă la vânzare de la vară. 



Prima dintre creațiile unicat M2 by Futura 2000 și parteneriatul pentru ediția specială au fost prezentate în cadrul târgului internațional de artă Frieze Los Angeles 2020. Acesta s-a desfășurat într-un cadru nonconformist – Studiourile Paramount Pictures din Hollywood. Apropo, presupunem că este cât se poate de evident care dintre cele două automobile este exemplarul unicat și care ediția specială ce va fi disponibilă la vânzare, nu?

Futura 2000 pe sol, Miami prin apă

Tot în America a prezentat și Mercedes-AMG cel de-al 12-lea proiect comun cu experții marini de la Cigarette Racing. De data aceasta la Miami – pentru tradiționalul International Boat Show. Și de această dată avem parte de o barcă de performanță – 59’ Tirranna AMG Edition. Însă Mercedes-AMG a ținut să ofere și ceva din partea sa – un one-off G63 Cigarette Edition. 



Acesta este similar bărcii doar la exterior și interior. Are aceleași combinații: auriu cu negru metalizat și macchiato beige / dark blue Nappa. În schimb, capabilitățile tehnice sunt de șase ori diferite. Asta pentru că Tirranna AMG Edition are parte de șase motoare. Toate outboard și toate V8 Mercury Racing 450R. De 4,6 litri și supercharged. Deci 6 * 450 = 2700 CP! Suficient pentru o viteză de 80 mph (129 km/h)… pe apă! 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*