Stiri

(Video) Veteranul stilat vs. futuristul urban: Mercedes-Benz GLE sau Vision URBANETIC?

Constructorul german se poate lăuda că a fost primul – cel puțin dintre mărcile europene – care a dezvoltat pentru gama sa un SUV premium, în 1997 anunțând apariția Clasei M… acum transformată în Clasa GLE și pregătită de o generație complet nouă. Deja ne-am face bagajele pentru o aventură care să includă și ceva teren accidentat… dacă nu ar fi la mijloc noul concept Vision URBANETIC, menit să ne atragă în mrejele marilor metropole!

Cu un design evident inspirat din noul stil al casei – și foarte apropiat în gama SUV mai ales de compactul GLC, noul GLE se detașează drept o prezență stilată și impunătoare în clasa sa, acolo unde are de înfruntat rivali vechi și noi… cu duiumul. Să ne gândim doar la foarte apropiata apariție a noii generații X5 – model fabricat tot pe tărâm american, la fel ca și „germanul” GLE și vom înțelege că pe principiul „iarna nu-i ca vara”, nici 1997 nu mai seamănă cu 2018, chiar dacă au trecut doar două decade și un pic de atunci. De altfel, designul este clar precum apa dintr-un acvariu proaspăt achiziționat – partea frontală se înscrie în linia de stil nouă a casei, din lateral este încă perceptibilă legătura cu generația anterioară, iar spatele este cel menit să aducă un suflu proaspăt.



Poate chiar mai importante sunt schimbările de sub capotă și din habitaclu. Spre exemplu, Mercedes se laudă cu cel mai bun coeficient aerodinamic din segment, de 0.29 Cd – fiind în același timp ferm amplasat în mijlocul gamei SUV a companiei: GLA, GLC, GLC Coupé, GLE, GLE Coupé, GLS, G‑Class. La Salonul Auto de la Paris, unde va avea premiera, GLE își va etala inclusiv dimensiunile sporite, ampatamentul fiind crescut cu 80 mm la 2995 mm – ceea ce aduce un plus de 69 mm la nivelul genunchilor și 33 mm pentru cap la nivelul banchetei spate. Opțional, este disponibilă și o configurație cu șapte locuri, în timp ce pentru prima oară în segmentul SUV bancheta de pe rândul doi este ajustabilă electric pe șase direcții. Capacitatea portbagajului variază între 825 și 2055 litri, în timp ce confortul este asigurat de încă o premieră mondială: suspensia activă E-ACTIVE BODY CONTROL, care funcționează pe tehnologie de 48V, la fel ca sistemul EQ Boost al propulsorului.



Apropo de acesta din urmă, avem deocamdată detalii doar despre versiunea GLE 450 4Matic, care combină un șase cilindri în linie pe benzină de 367 CP și 500 Nm cu sistemul micro hybrid EQ Boost care adaugă 22 CP și 250 Nm la nevoie, sau îmbunătățește eficiența. Transmisia automată 9G-TRONIC lucrează cu sistemul îmbunătățit 4Matic, care acum poate varia cuplul la cerere 0-100% între punți, iar în cazul alegerii opțiunilor off-road, include și cutie de transfer și posibilitatea blocării distribuției între punți. Evident, GLE poartă sus stindardul tehnologiei, având o sumedenie de noi sisteme de asistență – inclusiv semi-autonom pentru parcursuri în coloană până la 60 km/h. Planșa de bord este dominată de ansamblul celor două ecrane de 12.3 inch folosite de noul sistem MBUX – Mercedes-Benz User Experience. Acesta a debutat pe Clasa A și pe GLE utilizează ecrane de dimensiuni mai mari și poate fi echipat (printre multe altele) cu funcția MBUX Interior Assist, de detectare a mișcărilor utilizatorului.



E bine dacă v-ați făcut bagajele pentru o aventură cu noul GLE – dar pe viitor pentru drumurile prin oraș ar fi bine să-l lăsați în garaj, deoarece Daimler are o soluție pentru călătoriile cotidiene: conceptul Mercedes-Benz Vans Vision URBANETIC. Acest prototip de mobilitate sustenabilă se dorește revoluționar prin abordarea conceptuală – el este de fapt o platformă modulară, complet electrică, care dorește să elimine delimitările dintre transportul de persoane și cel de mărfuri. Astfel, permite transportul la cerere, eficient și sustenabil al persoanelor și mărfurilor, urmărind ca în același timp să ajute la diminuarea aglomerației din trafic, datorită complexului sistem IT care controlează flota în funcție de cerere.



La mijloc se află ideea de sharing – – pasagerii care au o destinație similară călătoresc în același autovehicul, companiile din diferite sectoare de activitate transportă bunurile în aceleași autovehicule. Fiind un vehicul complet autonom, plafonul transparent este folosit spre exemplu pentru a afișa informații pentru pasageri, proiecțiile realizate prin realitatea virtuală oferă informații personalizate – în versiunea de pasageri existând spațiu pentru până la 12 persoane. Odată atașat modulul de transport mărfuri, conceptul poate înghiți până la zece europaleți, spațiul de încărcare având o lungime de 3,70 m, versus o lungime totală de 5,14 metri.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*