Stiri

S560e, sau Mercedes-Benz-ul hibridelor

Noul S560e este propunerea Mercedes-Benz pentru supremația segmentului modelelor hibride. Iată o Clasa S aflată la cea de-a treia generație plug in hybrid, ce combină luxul și performanța cu eficiența energetică într-un singur pachet… în format XXL.

Cu S560e Mercedes vrea să impună noi standarde inclusiv pentru Clasa S. Pentru început, modelul deja disponibil pentru comenzi (cu livrările începând chiar de luna aceasta) este disponibil doar în versiunea cu ampatament lung. Apoi, S560e are o eficiență energetică aproape ireală: consum mediu de 2,6 l/100 km, cu emisii CO2 de 59 g/km și eficiență EV de 20 kWh/100 km. Ca de obicei, S560 e plusează pe atu-urile modelelor PHEV: emisii zero urbane și parcursuri interurbane facile datorită existenței propulsiei clasice. În plus, Mercedes a decis ce de acum dezvoltările sale pe partea PHEV să fie prezentate sub motto-ul „EQ Power”.

S560e, sau Mercedes-Benz-ul hibridelor
O limuzină de dimensiuni considerabile, S560e are totuși un nivel de invidiat al performanțelor. Sistemul hibrid este compus din cunoscutul propulsor V6 de 3 litri și 367 CP / 500 Nm și un sistem EQ Power cu motor electric de 90 kW și o baterie de tip nou, de capacitate crescută. Totalul disponibil este de 350 kW / 476 CP și 700 Nm, suficient pentru o serie de prestații fulminante. Astfel, sprintul la 100 km/h va dura fix cinci secunde, în timp ce vitezele maxime sunt de peste 130 km/h în regim EV și 250 km/h hibrid. Acumulatorul este de tipul Li‑NMC – litiu, nichel, mangan, cobalt – și este furnizat, pentru prima oară, de subsidiarul Deutsche Accumotive. Surpriza plăcută – autonomia este de acum de aproximativ 50 km.

Autonomie de S560e

Datorită noului aranjament chimic al celulelor acumulatorului, capacitatea de stocare a trecut de la 22 la 37 Ah. În plus, în ciuda densității mai mari, dimensiunile au scăzut față de bateria de pe generația precedentă. Și timpul de reîncărcare a fost redus, la doar o oră și jumătate la putere maximă. Responsabili sunt noua generație de stație „Wallbox” de la Mercedes, precum și încărcătorul de la bord cu o putere sporită la 7.4 kW. De asemenea, datorită noilor sisteme EV de la bord, Mercedes oferă și posibilitatea pre-climatizării habitaclului atât vara, cât și iarna – independent de disponibilitatea propulsorului ICE. Există, desigur, o singură problemă. Prețul este cât se poate de prohibitiv – pornind de la 96065 euro. 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*