Stiri

Chicago, cu Miata sau 4C Italia (video)

La Chicago Auto Show ne-am adus aminte că vine vara, cu două superbe modele roadster. Mazda a prezentat ediția aniversară 30 de ani de MX-5. Iar FCA ne-a adus aminte că modelul 4C încă există, și că vine direct din Italia.

Japonezii au motive de sărbătoare – Mazda, acum 30 de ani, readucea în atenția publicului categoria decapotabilelor. Cu un mic roadster, accesibil, foarte „fun to drive”, fiabil și deloc greu de întreținut – toate elemente care păreau imposibil de obținut împreună în această categorie specială. Acum, la trei decenii distanță, MX-5 Miata este o adevărată legendă. Una care a primit, așa cum se cuvine, o ediție specială. La Salonul Auto de la Chicago, pe care încă îl mai puteți prinde live în „Windy City” până pe 18 februarie. Însă trebuie să fiți rapizi, deoarece vor fi produse doar 3000 de unități la nivel mondial, atât variante soft-top, cât și RF.



Pentru MX-5, o ediție specială de 30 de ani nu poate fi suficient de specială. Atu-urile sale nu țin de exclusivitate, ci de disponibilitate – deja micul roadster s-a vândut în peste un milion de unități. Astfel, Mazda nu aduce modificări majore. Avem o nouă culoare pentru caroserie, dezvoltată exclusiv pentru ediția aniversară – Racing Orange. Apoi ar mai fi jantele din aluminiu forjat Rays ZE40 RS30, create special, precum și o insignă aniversară de 30 de ani, care afișează numărul de serie al modelului.

Chicago, vânt puternic – roadster-ul rezistă

În plus, culoarea exterioară este replicată atât pe etrierele de frână, cât și la interior. Acolo, regăsim pe scaune, ornamentele ușii, tabloul de bord și maneta schimbătorului de viteze. Nu a fost uitată nici plăcerea de a conduce – susținut din plin de scaunele Recaro. Sau de amortizoarele Bilstein pentru modelele cu transmisie manuală. Iar timpul va trece mai plăcut cu sistemul audio Bose AudioPilot 2 și integrarea Apple CarPlay și Android Auto.



Iar printre numeroasele premiere de la Chicago, mai mult sau mai puțin interesante, am mai găsit și un alt roadster. La fel de mic și la fel de plăcut la condus, însă în nici un caz la fel de accesibil sau fiabil. Eh, fanii Alfa Romeo știu bine despre ce vorbim. Totuși, un 4C Spider oferă o experiență cu totul și cu totul deosebit. Iar pentru americani, aceasta poate deveni cât se poate de exclusivă – în doar 15 unități. Alfa Romeo 4C Spider Italia are parte de nuanța Misano Blue Metallic, elemente Piano Black, sau embleme. Ba chiar și chiar o placă din aluminiu „4C Spider Italia” la interior. 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*