Stiri

Baby II, un Bugatti „ieftin” și electric (video)

Baby, originalul, a fost un Bugatti construit de Ettore și Jean între 1927 și 1936. Baby II, urmașul spiritual este contemporan nouă. Și copiilor noștri. În 500 de exemplare, toate electrice.

Bugatti își va revizita foarte des trecutul în 2019. Cu o istorie de 110 ani în spate, are și de ce. Astfel, printre numeroasele idei aniversare ale companiei din Molsheim, alături de La Voiture Noire Bugatti a prezentat la Geneva și o mașinărie cu totul și cu totul diferită. Și când spunem diferită, nu glumim. Baby II – așa cum o sugerează și numele – este dedicată fanilor foarte tineri. Și este cel mai mic și accesibil Bugatti pe care îl poți achiziționa oficial. Este un omagiu adus modelului Type 35. Dar și succesorul spiritual al „toy car-ului” original Baby.



Acesta a fost produs în doar 500 de exemplare și comercializat în perioada interbelică. Evident, Bugatti va produce aceeași cantitate, pentru a păstra măsura exclusivității. În plus, spre deosebire de original – care era dedicat strict copiilor – Baby II are o plajă mai largă de clienți. Inclusiv adulții se vor putea bucura de acest mic Bugatti. Compania, alături de specialiștii de la Junior Classics, a creat Baby II drept o replică ¾ a modelului Type 35. Realizat manual, Baby II are parte de componente printate 3D. Iar designul a fost realizat pornind de la o copie digitală precisă a unui Type 35 original, construit pentru Grand Prix-ul francez de la Lyon din 1924.

Baby II, pentru două generații

Și, la fel ca modelul original, Baby II are propulsie electrică. Tracțiune spate, plus elemente moderne. Acumulatorii Li-Ion sunt detașabili, iar micul racer are și diferențial cu alunecare limitată. Sau frânare regenerativă și două moduri de propulsie. Pentru copii, puterea și viteza sunt limitate la 1kW și 20 km/h. Pentru copii mari (da, adică adulții) – 4kW și 40 km/h. Și la fel ca în cazul modelului Chiron, există chiar și un „Speed Key”. Care deblochează întreaga putere de 10kW și elimină limitarea de viteză maximă.



Exteriorul este vopsit în tradiționalul „French Racing Blue”, în timp ce jantele din aluminiu spițate sunt replici la scară ale celor gândite de Ettore Bugatti în 1924. Baby II mai are și logo-ul Bugatti „Macaron” dintr-o bucată de 50 de grame de argint, însă spre deosebire de Chiron prețul este de doar 30.000 euro. La interior, mica replică electrică are planșă de bord din aluminiu turnat, scaun de piele, instrumente Bugatti și chiar și o replică a volanului vintage de pe Type 35. 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*