Teste auto

Mazda 3 atacă segmentul compactelor Premium

Bine v-am regăsit la o nouă ediție Autovibes. Am mers cu Mazda 3 și am avut un șoc. Nu pățesc prea des să fiu șocat, de-a dreptul, de vreo mașină nou lansată. Sigur, sunt unele care excelează la unul sau două capitole, dar una care să exceleze la aproape toate întâlnesc mai rar.

Mazda predă Kodo

Primul lucru pe care-l observi atunci când privești noua Mazda 3 este designul curat. Cu toate că există o sumedenie de  suprafețe curbe, acestea sunt racordate între ele fără linii evidente. Totul este un limbaj de design fluid. Cei de la Mazda au denumit acest limbaj de design Kodo. Pe scurt, acest termen înseamnă exprimarea energiei cinetice într-o formă staționară. Este ca atunci când privești un samurai gata de atac, încordat până la ultima fibră. El nu se mișcă dar îți dai seama că într-o fracțiune de secundă va lovi puternic. Acesta este limbajul Kodo. Unele mașini îți exprimă că pot alerga cu peste 200 km/h chiar și atunci când sunt parcate. Mazda 3 îți exprimă că poate sări în orice clipă și părăsi starea de repaos cu starea de mișcare. Printre elementele care o definesc sunt suprafețele plane curbate, consola spate scurtă și alura plonjată. Mazda s-a desprins definitiv de curentul New-edge, a trecut prin curentul Nagare indus de Laurens van den Acker și a venit cu un limbaj propriu. Rezultatul este, cu adevărat, excelent. Dacă mașina aceasta ar fi fost desenată de Pininfarina probabil că ar fi fost trend-seter în industrie.

Minimalism Mazda

Odată urcați la bord, observăm că stilul minimalist, fără artificii și fără prea multe elemente de care să-ți agăți ochiul, se regăsesc și la interior. Planșa de bord este curată, fără pădure de butoane și suporți de pahare. Până și gurile de ventilație sunt desenate atent astfel încât să-ți alunece privirea peste ele. Bordul este un mix interesant de design old-school cu cadrane rotunde și hi-tech cu ecrane afișaje. Cadranele rotunde au rămas dar de fapt sunt doar de decor. Tot display-ul este digital. În permanență ai afișate informații despre consumul instantaneu, despre turație, nivel de carburant și alte câteva elemente. Vă spuneam în video-ul trecut, cu Citroen C5 Aircross, că mie îmi place turometrul în stânga. Acolo e!

 

La bord, în confort japonez

Pe consola centrală am remarcat câteva spații de depozitare inteligent create. Spre exemplu, un compartiment la baza consolei unde poți pune două telefoane mobile. Designerul a făcut acest compartiment astfel încât telefoanele să stea înclinate iar o parte din ele să fie în afara zonei. Astfel sunt mai ușor de luat de acolo. Știți, în suporturile plate, orizontale, deseori trebuie să te chinui puțin până îl iei. Aici e simplu. Urmează imediat în spatele acestui spațiu un suport de pahare acoperit de un capac elegant. Sistemul de infotainment este simplu cu patru butoane și o rotiță-joystick. Sistemul seamănă mult cu i-Drive-ul de la BMW.  Mai există o cotieră cu un capac culisant și rabatabil și spațiu de depozitare compartimentat unde se află și o mufă USB.  Tot designul interior este simplu, curat, fără să-ți agreseze privirile cu niciun element nelalocul lui. Până și ecranul de 8,8 inchi al navigației ce răsare din planșă pare firesc dispus. Nu arată de parcă l-au montat acolo înainte să scoată mașina din fabrică. În ceea ce privește calitatea materialelor, Mazda nu este cu nimic mai prejos decât concurența din segmentul Premium. Adio plastice cu aspect sau senzație de ieftin. Adio finisaje pe sistemul „lasă că merg”. În plus, mașina asta este excelent insonorizată.

Skyactive Mazda

Mazda s-a întrecut pe sine atunci când a creat noul motor de doi litri Skyactive. Acesta are un raport de compresie mult mai ridicat decât orice alt motor cu benzină de pe piață. Nu o să intru în foarte multe detalii tehnice dar vă spun concluzia. Acest propulsor este mai eficient decât orice alt motor turbo de cilindree mai mică de pe piață. Exact: Mazda propune un motor de doi litri fără turbo din care obține 122 CP. Ba, mai mult, în anumite situații de mers, motorul dezactivează alimentarea și aprinderea din cilindri 1 și 4 pentru reducerea consumului de carburant. Astfel, spun ei, ajung la un consum de sub 7 litri la suta de kilometri în mediu urban. Acum nu știu ce să zic, fie eu conduc mai agresiv decât este testarea, fie Bucureștiul este mai aglomerat decât preved normele, dar mie nu mi-au ieșit mai jos de 10 l/100 km în circulația pe timp de zi. A! Mașina avea doar 188 km rulați când am urcat la bord. Dacă aș lua un parcurs pe toate condițiile urbane de trafic, inclusiv noaptea și ar fi și motorul mai rodat, sunt convins că s-ar mai reduce consumul. La drum întins însă, dacă mergi cu viteze legale pe drumuri naționale sigur scoți sub 5 litri la suta de kilometri. Rețineți: pe un motor cu benzină de doi litri! Deci, tehnologia motorului aspirat nu doar că e vie, a revenit în forță.

Panoplia tehnologiei Mazda

Dar dincolo de design și detalii tehnice, mașina este un mijloc de deplasare, iar la prețul de pornire de 20.000 de euro poate fi o alegere logică, nu emoțională. Sigur că există sedanuri compacte mai ieftine de atât, dar nu prea multe oferă atât de multe dotări. Spre exemplu, Mazda 3 este prima mașină din clasa sa care oferă un head-up display color. De asemenea, oferă cam toate sistemele de siguranță pasive și active existente la ora actuală. Pornim de la sistemele de recunoaștere a semnelor de circulație, cele de menținere a benzii de rulare, cruise-control adaptiv și 7 airbag-uri, unul fiind pentru genunchii șoferului. Modelul testat de noi însă mai avea câteva dotări suplimentare iar cea care ne-a interesat cel mai mult a fost instalația audio Bose cu 12 boxe. Cristi Stanciu și-a dat verdictul pentru aceasta apreciind-o ca fiind de nota 7. Dacă o dai la maxim, distorsionează. Pe de altă parte, are doar două reglaje de joase-înalte și atât. 

Mai mult spațiu, dar cu sacrificii

Mazda a fost primul constructor japonez care a câștigat la LeMans. De atunci, aproape toate modelel mărcii au avut un ADN de sportivitate. La noua Mazda 3 însă, nu prea se mai regăsește, pentru că au montat o suspensie spate semi-independentă. Aici am rămas cam dezamăgit. Sigur, au făcut acest compromis pentru a-i mulțumi pe cei care vor un portbagaj mare. Mazda 3 sedan are un portbagaj de 444 de litri. Dar pe viraje nu se mai simte la fel de bine. Am mers cu toate generațiile de Mazda și cu cele încă două generații de 323 precedente. Toate aveau suspensii independente și erau extraordinare pe viraje. Aceasta este doar foarte bună. Confortul pe banchetă are și el de suferit din cauza suspensiei semi-independente. Desigur, numai cei foarte atenți la detalii tehnice sau maniacii vor urmări sau vor alege o mașină în funcție de suspensia spate. Dar Mazda nu cred că ar fi trebuit să facă acest pas înapoi.  Un exemplu concludent este la Honda care timp de două generații a oferit suspensie semi-independentă spate și, la protestele vehemente ale fanilor, au revenit la cea independentă. Am încredere că și Mazda va reveni la sistemul independent. De fapt, nu a renunțat complet la el. Pe versiunea cu tracțiune integală, compacta Mazda este dotată cu suspensii independente. Pentru că da, 3-ul oferă în premieră pe această gamă și tracțiune integrală. Momentan însă ne place ce vedem și mai ales ne plac prețurile noii Mazda 3, care conțin o sumedenie de dotări de siguranță disponibile doar contra-cost la alți producători.
În concluzie, Mazda 3 vine cu un design interior-exterior excelent, motoare aspirate superbe și dotări pe care nu le oferă nimeni în versiunea standard, inclusiv faruri full-led și head-up display. Dacă avea și suspensia spate independentă…

LE: Nici versiunea cu tracțiune integrală nu va avea suspensie independentă spate ci tot un sistem cu bară de torsiune, o mega-raritate pe clasa compactă a berlinelor cu tracțiune integrală.

 

Mazda-3-sedan-Skyactive-G-06

Picture 2 of 9

Silueta este deopotrivă elegantă dar și sportivă la Mazda 3

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*