Stiri / Video

Mercedes este Rapid cu GLA 35 AMG (video)

Skoda nu a pensionat modelul Rapid – în Rusia, India și China. Iar Mercedes-Benz a prezentat noua generație GLA inclusiv în versiunea de top 35 AMG. Doar nouă ne plac SUV-urile de 306 CP, iar Mercedes avea poneii prin familia compactă.

Skoda a introdus anul acesta modelul Scala drept succesor al primei generații Rapid. Însă cel din urmă nu a fost pensionat complet. Ci a primit la rândul său un succesor… în Rusia. Acolo va fi produs Rapid, la fabrica de la Kaluga – de unde va fi trimis și prin India sau China. Doar asiaticii sunt și ei mari amatori de modele sedan. Designul este un mash-up în stilul decadei disco între profilul precedentului Rapid și părțile din față și spate ale noului Scala.



Iar interiorul adoptă majoritatea tehnologiilor de la vărul european, minus calitatea ridicată a fabricației. Deh, în Rusia se acceptă și rabaturi în scopuri de reducere a costurilor. Nu va fi cazul și la Mercedes-Benz cu noul GLA. Chiar dacă designul pare cât se poate de subtil evoluat, realitatea este de-a dreptul dintr-o dimensiune alternativă. Aceasta deoarece noua generație GLA are dimensiunile complet schimbate.

GLA de pus la 35 AMG

Este cu 14 mm mai scurt (4410 mm), cu 30 mm mai lat (1834) și cu nu mai puțin de 104 mm mai înalt (1611 mm). Și ampatamentul a crescut – cu 30 de mm. La fel și spațiul interior, în majoritatea cazurilor. Iar portbagajul are de acum 435 litri (+14) și capacități modulare. Mai exact, bancheta se mișcă 14 cm, iar spătarul este înclinabil. În față, GLA este la fel ca orice compactă Mercedes – fie ea Clasa A, B, CLA sau GLB.



Ce este mai interesant se află sub capotă. În primul rând, GLA rămâne un SUV adevărat, datorită sistemului 4Matic. Acum, standard, și cu „Off-Road Engineering Package”. Și motoarele sunt cunoscute din gamă, dar Mercedes ni le dezvăluie doar pe cel de bază și versiunea GLA 35 AMG. Nici o grijă, deoarece vom vedea inclusiv plug in hybrid, de la A/B 250 e. Până atunci, avem 163 CP de la Renault, datorită motorului pe benzină de 1,33 litri. Sau fix 306 CP și 400 Nm. De la turbo-ul de pe GLA 35 AMG, capabil să-l ducă rapid. Oriunde, de la 0 la 100 km/h în 5,1 secunde. Și cu 250 km/h, pe Autobahn, desigur.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*