Stiri / Video

Cadillac Escalade, piscul agabaritic al luxului

Cadillac Escalade, acel SUV de lux la care orice român visa acum doar două decenii. Acum se pierde în marea de modele ultra-luxoase, însă nici nu moare – și în nici un caz nu se predă.

Un pont important – Cadillac și implicit Escalade încă există în Europa. Oficial. Vedem cât va mai dura și acest status quo. Nu știm, însă, dacă noua generație Cadillac Escalade va ajunge și pe Bătrânul Continent. Și nici nu suntem siguri că mai vrem mamutul luxului american. Noi nu suntem politicieni americani (ne referim la tine Trump, precum și la șleahta ta de susținători). Noi nu asociem problemele de climat cu teoria Pământului Plat.



Trebuie totuși să recunoaștem că este fascinant cum producătorii auto aleg curentul care le cuvine. Și în acest caz nu este vorba despre curentul electric. Ci de cel în care a cincea generație a SUV-ului cunoscut pentru proporțiile sale de locomotivă crește și mai mult din punct de vedere dimensional. Noul Cadillac Escalade a debutat la Los Angeles – un adevărat fief pentru celebrități și oameni de afaceri pasionați de SUV-ul de lux de la GM.

Cadillac Escalade, de acum și diesel

Stilul exterior este cât se poate de Cadillac – luxos, modern și totuși suficient de sobru. Escalade se poate lăuda, însă, cu un interior mai „smart” decât al oricărui concurent. În primul rând, display-urile din zona șoferului au o diagonală combinată de 38 inch! În al doilea rând, ele utilizează tehnologie OLED și ecranele sunt curbate. În al treilea rând, ele sunt împărțite în trei zone predefinite, de 7,2 / 14,2 și 16,9 inch. În plus, Cadillac a dotat Escalade și cu un sistem audio opțional de la AKG, cu 36 de incinte audio… Vedetele vor fi încântate, cu siguranță!



De acum, Escalade are în sfârșit suspensie independentă pe spate. Și este mai mare decât oricând. De exemplu, portbagajul înghite între 722 și 1214 litri de bagaje în funcție de versiune (standard sau ESV). Sistemul semi-autonom Super Cruise devine disponibil și pe marele SUV. Însă șoferul nu va participa la petrecerile din spate – datorită sistemului intern de monitorizare a atenției. Sub imensa capotă se află un la fel de masiv V8 de 6,2 litri și 420 CP. Sau, pentru prima oară, Escalade poate fi configurat și diesel. În stil minimalist – 3 litri cu șase cilindri. Și doar 277 CP. Dar și fix același cuplu cu al V8-ului, de 623 Nm. 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*