Stiri / Video

Mansory, un Mercedes-AMG G63 Star Trooper (video)

Mansory a transformat un Mercedes-AMG G63 în Star Trooper. De două ori. Iar de această dată nu avem de-a face cu vreo inspirație din Star Wars. Ci cu una din lumea pickup!

Clasa G de la Mercedes este o contradicție ambulantă. Chiar și acum, de când a sosit noua generație și a mai renunțat la tehnologiile arhaice ale originalului. Caroseria pătrățoasă a rămas la fel de milităroasă – și de austriacă. Sau ar trebui să spunem prusacă?! Cu siguranță, Kaiser-ul dacă ar fi existat și în epoca modernă ar fi condus așa ceva. 

Ah, dar să ne întoarcem la Mansory, acei nebuni ai spațiului tuning. V-ați obișnuit să asociem numele Mansory cu proiecte cel puțin controversate. Ei bine, ce ziceți de a doua iterație Mansory Star Trooper. Este tot o colaborare cu designer-ul de modă german Phillip Plein. Însă de această dată nu mai avem de-a face cu un Mercedes-AMG G63 „normal”. Nicidecum, deoarece Star Trooper a devenit un… pickup!

Mansory, un Star Trooper cu tendințe fashion

Oricum am întoarce povestea, recunoaștem că ne dăm în vânt după Clasa G. Și mai mult după AMG G63. Că doar nu se poate întâmpla nimic neprevăzut atunci când îndeși o uzină V8 într-o „cutie de conserve” și o lansezi cu viteză maximă… prin teren accidentat. Dar să revenim din ebrietatea automobilistică.

Noua camionetă Mansory – devenită Star Trooper Pickup Edition – este la fel de absurdă ca originalul. Are vopsea de camuflaj. Jante de aliaj de 24 inch! O mulțime de componente din fibră de carbon. Și LED-uri roșii, desigur. Că doar nu e nici o referință la Star Wars și Darth Vader, sigur. Interiorul are loc doar pentru doi – plus bagajele din benă. Și ar mai fi chiar și un plafon „înstelat”… tot cu LED-uri roșii.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*