Stiri / Video

Fiat iese la Strada… în Brazilia (video)

Fiat nu a încălcat vreo restricție. Doar a prezentat noua generație a pickup-ului Fiat Strada în Brazilia. În America de Sud constructorul italian are o reputație în segment – susținută inclusiv de mai marele Toro.

Noul Fiat Strada este cu siguranță mai mic. Are o lungime de doar 4480 mm lungime. Puțin chiar și pentru un pickup compact. Mai ales dacă ne gândim că își va trăi cariera pe continentul american. Adică acolo unde chiar și un Ford Ranger are 5354 mm lungime… Și totuși, are tot ce-i trebuie: patru portiere, cinci locuri. Și o benă destul de generoasă. De 1173 mm lungime și 1059 mm lățime. Și cu o sarcină utilă de 650 kg.

Designul exterior nu mai joacă cartea extravaganței, precum Toro. Farurile sunt convenționale, nu împărțite pe categorii. Iar bena are ușă convențională, nu cu deschidere dublă… Unii ar spune că este mai bine așa – și noi suntem de acord. De altfel, are destule elemente care ar merita să treacă oceanul și să ajungă și pe modelele europene!

Fiat, pe Strada cu motoare mici

Un specialist al sistemelor de propulsie eficiente, Fiat a pus pe Strada două motoare… mici. Culmea, cel de bază are cilindreea mai mare: 1.4 litri. Și doar 90 CP plus 123 Nm. Al doilea este mai mic, dar și mai voinic. Are 1,3 litri și 110 CP plus 139 Nm. Ambele sunt legate la o arhaică cutie de viteze cu doar cinci trepte. Oricum, pentru clienți nu va conta – Strada era deja cel mai vândut model din segmentul său în Brazilia.

Interiorul este cât se poate de auster și rezistent la o exploatare… comercială. Dar exisă și elemente contemporane. Cum ar fi instrumentarul de bord semi-digital. Sau ecranul central al sistemului de infotainment, cu diagonala de 7 inch. Și volanul cât se poate de modern. Fiat ar fi trebuit să livreze deja primele exemplare, însă pandemia de Covid-19 le-a dat planurile peste cap și în Brazilia. Acum compania așteaptă momentul reînceperii producției fabricii locale… 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*