Stiri

300 – C și E de la Mercedes, cu e și de (Video)

Cifra 300 ne-ar putea duce cu gândul la faimoșii spartani. Însă Mercedes-Benz privește ferm către viitor. Cu noile versiuni plug in hybrid dezvoltate pentru Clasele C și E. În plus, versatilitatea este la ordinea zilei.

Nu vorbim astăzi chiar de 300 de versiuni, însă Mercedes pare hotărât să ofere cât mai multe posibilități în segmentul plug in hibrid premium. Astfel, după apariția modelului S560e, constructorul german pare gata să „democratizeze” opțiunile PHEV. Mai exact, de anul viitor, clienții vor putea opta pentru noile C 300 de, E 300 e sau E 300 de. Și de aici ne putem complica. Avem Clasa C cu plug in atât pentru sedan cât și pentru versiunea break – Estate. Marcajul „de” semnifică utilizarea, în premieră, a unui sistem plug in hibrid ce combină un propulsor diesel cu tehnologia EQ Power.



Iar la Clasa E avem atât opțiunea PHEV pe benzină (e) și diesel (de). Plus versiunile Saloon și Estate. Să începem cu cel mai „accesibil” reprezentant al noului val PHEV. Mercedes oferă pentru prima oară pe Clasa C un model plug in hybrid cu propulsie diesel/electrică. Noul C 300 de va fi disponibil de la jumătate anului viitor, ca sedan și break. Autonomia oferită de pachetul de acumulatori de 13,5 kWh este de 56/57 km – în format NEDC. În cazul utilizării unui wallbox dedicat (7,4 kW), reîncărcarea durează doar o oră și jumătate. Aceasta față de 5 ore la o priză standard.

300 – la fel aproape peste tot

Dacă ținem cont de apelativul 300, comun atât pentru Clasa C cât și E, este ușor de înțeles că avem de-a face cu modele înrudite. Astfel, propulsorul diesel OM 654 cu patru cilindri în linie și 194 CP / 400 Nm, transmisia 9G-TRONIC și sistemul EQ Power sunt comune pentru C și E de. Ultimele două sunt utilizate și de E 300 E, care însă utilizează un propulsor pe benzină ceva mai puternic, de 211 CP. Sistemul EQ Power este identic peste tot – de la S560e la C 300 de / E 300 de / E 300 e. Acesta oferă un total de 90 kW și 440 Nm din primul moment.



În cazul modelelor C / E de, totalul general este de 306 CP și 700 Nm. Varianta pe benzină E 300 e oferă un total ceva mai ridicat – de 320 CP, însă autonomia nu depășește 50 km. În schimb, E 300 de oferă o autonomie de 54/52 km, în funcție de variantă. Indiferent de alegere, performanțele sunt de invidiat. C de va accelera la 100 km/h în 5,6 sau 5,7 secunde (Saloon sau Estate).



E 300 e va țâșni în 5,7 secunde, urmat de E 300 de cu un timp de 5,9 secunde. Viteza maximă pentru oricare dintre ele este de 250 km/h, cu peste 130 km/h în modul EV. Iar consumurile sunt aproape ireale. În medie, C de ar putea coborî până la 1,4 litri / 100 km, în timp ce E 300 e va fi cel mai gurmand, cu o eficiență de 2 litri / 100 km.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*