Stiri

Cabriolet de Bavaria – BMW Seria 8 se descoperă (video)

Constructorul cu blazonul alb-albastru continuă repoziționarea modelelor sale mai sus în segmentul de lux. Astfel, noul Seria 8 Coupé devine Seria 8 Cabriolet – un droptop elegant, dinamic și exclusivist.

Dacă v-a plăcut Seria 8 Coupé – atunci sigur veți aprecia și stilul versiunii decapotabile. Ambele sunt modele care împărtășesc noile tendințe de stil ale mărcii, precum cele prezentate cu ajutorul conceptului Vision iNext, sau chiar în versiune de serie, cu noul flagship din gama SUV, X7. BMW nu uită nici de fanii săi pasionați de automobilele decapotabile, noul Cabriolet fiind o noutate absolută pentru orice generație Seria 8.

Cabriolet de Bavaria – BMW Seria 8 se descoperă

Cu o lungime de 4.843 de milimetri, o lăţime de 1.902 milimetri şi o înălţime de 1.339 de milimetri, dar şi un ampatament de 2.822 de milimetri, noul droptop este cu siguranță un automobil impunător. Unul care poate arăta la fel de dinamic pe cât se mișcă – atunci când și versiunea diesel are parte de pachetul opțional M Sport. Ce este poate mai important este că marele Cabriolet este utilizabil în mod cotidian.

Cabriolet pentru acasă, sau pentru „fast travel”

Astfel, acoperișul din material textil (negru sau Anthracite Silver) este acționat complet electric, în 15 secunde, până la 50 km/h. Echiparea standard include un deflector de vânt, iar pentru confort sporit există și sistem de încălzire în tetiere, scaune răcite şi ventilate, pachet Heat Comfort cu volan încălzit sau sisteme audio Harman Kardon și Bowers & Wilkins Diamond Surround. Mai mult, bancheta este divizată 50/50 și rabatabilă, volumul portbagajului, cu plafonul strâns, ajungând la 350 de litri.

Doar două versiuni de motorizare vor fi disponibile la lansarea din martie 2019. Nobilul V8 de 4,4 litri este oferit pe M850i xDrive Cabriolet. Cu tracțiune integrală și transmisie Steptronic Sport cu opt trepte, dar și diferenţial M Sport, șoferul poate dezlănțui în voie cei 530 CP şi 750 Nm, suficient pentru un 0 – 100 km/h în 3,9 secunde. Dacă vă place în schimb eficiența de „locomotivă” a diesel-ului cu șase cilindri în linie, există opțiunea 840d xDrive. 320 CP și 680 Nm nu sunt nici ei de neglijat, suficient pentru un sprint în 5,2 secunde.

La interior și pentru condus, BMW oferă tot ce are mai bun pentru noul droptop. HUD și Driving Assistant cu diverse funcții de asistență, dar și opțional tempomat activ cu funcţie Stop & Go sau Driving Assistant Professional (sisteme semi-autonome) sau Night Vision. Apoi, nu lipsește noul format Live Cockpit Professional. Acesta este compus din instrumentar digital de 12,3 inch și un Control Display central cu diagonala de 10,25 inch, toate conduse de noul sistem de operare BMW 7.0.

Seria 8, de lux sau de concurs

Cu dimensiunile sale, ne putem imagina că Seria 8 – mai ales în versiunea cabrio – este la fel de ușoară precum un elefant care încearcă să nu-și imprime urmele pașilor la oaza din savană. Și totuși, BMW a făcut apel la experiența sa din motorsport și la specialiștii M GmbH pentru a rezolva „problema”. Astfel, există standard suspensie M adaptivă cu amortizoare controlate electronic, direcție integrală activă, sau sistem de frânare M Sport pentru M850i. Și posibilitățile de personalizare sunt foarte extinse: pachet M Sport, M Technic Sport pentru 840d, dar și BMW Individual high-gloss Shadow Line sau Chrome Line Exterior şi M Carbon Exterior pentru ambele. 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*