Stiri

Twingo, un Renault mai picant (video)

Twingo, cel mai mic model al constructorului francez, va sosi la Salonul Auto de la Geneva reîmprospătat. Cu mai multă tehnologie la bord, o motorizare nouă și un plus de sofisticare. Dar cu aceeași personalitate distractivă.

Micul frate francez al germanului Smart ForFour va sosi în primăvară în capitala Elveției în „straie” noi. Faceliftul operat de Renault vrea să păstreze Twingo la fel de „fun”, dar în același timp să-i ridice și gradul de sofisticare. Segmentul A este destul de disputat în Europa, fiind în același timp plin de personalitate. Twingo plusează la acest capitol cu noi opțiuni de culori – Mango Yellow sau Quartz White. Însă, cea mai evidentă noutate este reprezentată de integrarea deja clasicului leitmotiv al literei „C” și la Twingo. LED-urile DRL sunt acum incluse în faruri, dar și stopurile au adoptat același stil.



În plus, exteriorul are parte și de parașocuri modificate, noi opțiuni pentru jante și pachete de culoare. Acestea – Crystal White, Flame Red sau Mango Yellow – pot fi asociate și interiorului. Habitaclul are parte de câteva modificări subtile. Partea de jos a planșei de bord are un design nou și include trei porturi – 2 x USB și Aux. Începând cu a doua versiune de echipare și interiorul poate fi personalizat, inclusiv cu tapiserii Dark sau Light. Apoi, radio-ul compatibil cu aplicația de smartphone R&Go și aerul condiționat sunt și ele standard. La vârf, Renault oferă pe Twingo noul sistem de infotainment Easy Link cu touchscreen de 7 inch și Android Auto/Apple CarPlay.

Twingo de oraș, extra tehnologizat

Constructorul francez introduce și pe Twingo noul său ecosistem Easy Connect. Acesta include noi servicii și funcționalități connected – navigație conectată, update-uri OTA, aplicații integrate (de la Waze la SPotify) sau o nouă aplicație de mobil, MY Renault. Sub capotă, Twingo primește un propulsor turbo TCe de 95 CP, legat opțional la transmisia EDC. Baza este bătrânul SCe 65, iar noutatea este versiunea SCe 75, cu 75 CP și 92 Nm.



Dacă doriți ceva mai extra-picant, atunci vă recomandăm seria limitată Aston Martin DBS Superleggera TAG Heuer Edition. Dotat cu ceas elvețian în ediție limitată, supercar-ul britanic va fi disponibil în doar 50 de exemplare. Poate nu tuturor le place, însă noi ne înclinăm în fața aspectului „stealth” al nuanței Monaco Black. Și salutăm includerea pneurilor Pirelli Color Edition… 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*