Stiri

19_19 la Citroën, Hybrid4 la Opel Grandland X (video)

19_19 este un concept care face referire mai degrabă la următorii 100 de ani ai companiei Citroën decât la primul secol. Noua versiune PHEV a SUV-ului Grandland X îl ancorează însă pe Opel. În prezentul electrificării, ce va dura până în 2024.

Am văzut numeroase concepte interesante de la producătorul francez de-a lungul anilor. Citroën împlinește însă 100 de ani în 2019, iar un secol de existență merită o atenție specială. Astfel, ne putem aștepta la o întreagă familie de prototipuri anul acesta, primii membri fiind Ami One și noul 19_19. Care se pregătește să apară în fața publicului de la expoziția VivaTech din Paris. Și o va face cât se poate de spectaculos și luxos. Cu un plus de inspirație aeronautică, pentru forma de „cockpit” gata de acțiune a zonei habitaclului.



Dacă Ami One este evident dedicat parcursurilor urbane, 19_19 este – în contrapondere – gândit pentru parcursuri lungi și confortabile. Lungi deoarece caroseria pe alocuri transparentă dezvăluie două motoare electrice – față și spate. Cu 456 CP și 800 Nm, ele sunt capabile să decoleze cu pasagerii în cinci secunde până la 100 km/h. Și va „zbura” la sol cu maxim 200 km/h. Pe parcursul a nu mai puțin de 800 km. Iar autonomia își revine cu alți 600 km în doar 20 de minute la încărcarea ultra-rapidă. Confortabile datorită sistemului autonom și interiorului de „lounge”.

19_19, dar mai bine PHEV în 2020

Dacă în schimb vă doriți un model accesibil acum, Opel are soluția. Una PHEV – plug in hybrid – împrumutată de la părintele PSA. Grandland X este de acum și Hybrid4. Adică electrificat și dotat cu tracțiune integrală. 2 elemente importante dintr-o singură lovitură. Datele tehnice sunt aceleași. 1.6 turbo pe benzină, de 200 CP. Plus două motoare electrice de câte 109 CP. Unul pe fiecare punte. Total – AWD și 300 CP / 450 Nm.



Iar datorită acumulatorilor de 13,2 kWh Grandland X Hybrid4 va putea parcurge în modul EV maxim 50 km WLTP. De la începutul lui 2020, când încep primele livrări. Reîncărcarea se face la 3,3 kW (opțional 6,6 kW) on-board, sau la maxim 7,4 kW în stațiile publice și la wallbox. Consumul mediu poate ajunge la doar 2,2 litri / 100 km. Iar sprintul la 100 km/h durează doar 6,5 secunde. Vitezele maxime sunt de 134 km/h (EV) sau 219 km/h. 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*