Stiri / Video

Pininfarina Battista, gata pentru Monterey Car Week (video)

Battista, un nume amuzant pentru noi. Însă zâmbetul ar putea deveni unul autentic pentru cei care au norocul să îl vadă pe viu, la Monterey Car Week, săptămâna viitoare…

Nio EP9, Rimac C_Two, Lotus Evija, Piëch Mark Zero sau Tesla Roadster. Și acum și Automobili Pininfarina Battista. O listă în continuă creștere de prezente și viitoare hypercar-uri complet electrice. Însă pe noi ne interesează o anume „carrozzeria” cu 89 de ani de istorie în spate. Este vorba, desigur, despre Automobili Pininfarina. Noul producător creat de casa de design sub tutela patronului Mahindra.

Iar primul său produs va ajunge la Pebble Beach săptămâna viitoare. În fața publicului, într-o liniște totală, datorită sistemului de propulsie EV. Nu e prima oară – a fost prezentat la Geneva – însă Battista ajunge la Monterey Car Week în ceea ce este, probabil, forma sa finală. Cea care va ajunge la clienți de anul viitor. În maxim 150 de exemplare. Și pentru 2 milioane de euro unitatea.

Battista, gata de acțiune stilistică

Practic, Automobili Pininfarina ne arată acum produsul final. Un Battista cu o parte frontală modificată datorită celor mai recente teste aerodinamice. Și în mișcare, pentru prima oară de când a fost creat. Însă nu trebuie să ne facem griji, Battista este pe mâini bune. Cele ale lui Nick Heidfeld, fostul pilot din Formula 1 și Formula E. Și era cazul ca un specialistă să intre pe fir…

Nu de alta, dar promisiunile sunt majore. Battista va fi cel mai puternic automobil stradal creat în Italia. Cu câte un motor electric pentru fiecare roată. Pentru un total combinat de 1900 CP și 2300 Nm. Adică suficient pentru 0-100 km/h în mai puțin de 2 secunde și un 0-300 km/h în mai puțin de 12 secunde. Finalitatea… pragul psihologic de 349 km/h! Și cifrele sunt credibile dintr-un singur motiv. Sistemul de propulsie este împrumutat de la Rimac C_Two, companie care și-a ținut până acum promisiunile. 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*