Stiri / Video

F-Type este Hot Wheels de V8 (video)

F-Type, Hot Wheels și V8. O asociere cu totul și cu totul ne-britanică. Și totuși, explicațiile curg de la sine odată ce intrăm în detalii. Jaguar a prezentat facelift-ul pentru F-Type. Cu noi opțiuni V8. Și cu ajutorul faimosului brand Hot Wheels.

Britanicii de la Jaguar Land Rover au început să-și revină după ce în ultima vreme vânzările scăzuseră. Drept pentru care sunt gata de un nou asalt. Unul reînnoit, de fapt, în cazul modelului F-Type – coupé și convertible. Iar schimbările sunt absolut evidente, la nivel vizual. Spre exemplu, este imposibil să nu observi trecerea de la farurile în format vertical la cele în stil slim-orizontal. Și asta nu este tot, deoarece întreaga parte frontală a fost complet regândită.



Ba chiar și spatele a avut parte de schimbări – stopurile sunt mai angulare, difuzorul și bara au design în funcție de motorizare, etc. Iar Jaguar nu s-a oprit aici – avem parte de numeroase modificări și în cabină sau sub capotă. În cockpit F-Type a primit scaune noi, un instrumentar de bord digital de 12,3 inch și noi opțiuni de infotainment. Cu OTA și Apple CarPlay / Android Auto standard. Dar și cu sisteme audio premium Meridian.

F-Type, Hot Wheels bagă V8

Inginerii felinei anglo-saxone s-au jucat cu opțiunile V8 pentru acest facelift. Cele de 2 litri turbo și V6 de 3 litri, supercharged, au rămas neschimbate. Însă F-Type are de acum mai multe V8-uri la dispoziție. Pentru cei pasionați de seria SVR, F-Type R vine cu uzina de forță de 575 CP și 700 Nm. Suficient pentru un sprint la 60 mph (96 km/h) în 3,5 secunde. Și o viteză de top de 299 km/h. Iar clienții din Europa primesc și o versiune mai blândă – de 450 CP / 580 Nm. Cu RWD sau AWD. Și cu doar 4,4 secunde la 0 mph.



Pentru că JLR obișnuiește să facă lansări altfel ale modelelor sale, F-Type s-a dat V8 cu Hot Wheels. La scara 1:64, noul F-Type a utilizat altceva decât puterea sa V8 pe un traseu Hot Wheels special construit în interiorul Jaguar Design Studio. Acesta a avut nu mai puțin de 232 metri lungime, cuprinzând 25 de „loop-the-loops” și trei salturi în gol. Desigur, modelul la scară redusă nu va costa cât cel real, care pornește de la £54.060, acasă în Marea Britanie. 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*