Stiri / Video

Seat León, al patrulea leu al vechiului regat (video)

Seat León a ajuns la cea de-a patra generație. Unii ar spune că este inspirat de regele animalelor. Alții ar spune că producătorul spaniol continuă tradiția. Iar noi am putea spune că este foarte… teuton.

Toate explicațiile sunt, de fapt, pertinente. În limba spaniolă „león” înseamnă leu. În același timp, Seat are cunoscutul obicei de a-și numi modelele după orașe din țara natală. Drept pentru care León poate face referire la capitala regiunii istorice nord-vestice León. Însă, ce este mai important pentru clienți se ascunde sub noul design. Seat León este frate bun de arhitectură MQB cu a opta generație VW Golf. 



Născut în 1998, Seat León este acum la cea de-a patra iterație. Și generația precedentă utiliza tot extrem de versatila platformă MQB. Însă, de acum, are un nou design și proporții diferite pentru a face față concurenței sporite din intensul segment compact. A debutat acasă la Martorell, cel mai bine vândut model al mărcii fiind dezvăluit în format hatchback și Sportstourer. Modelul SC și-a luat adio de la clienți, în special deoarece aceștia nu prea l-au băgat în seamă de ceva vreme.

Seat León, o coamă zburlită eficient

Noul design vine la pachet cu o aerodinamică îmbunătățită cu 8%, dar și un stil inspirat de conceptul Formentor. În plus, la fel ca SUV-ul Tarraco, noua generație adopt stilistica stopurilor LED întinse pe toată lățimea caroseriei. Are dimensiunile de 4368 / 1800 / 1456 mm (L/l/h) pentru versiunea hatchback. Astfel, este cu 86 mm mai lung, dar și cu 16 mm mai îngust și cu 3 mm mai scund decât înainte. Ampatamentul a crescut cu 50 mm, la 2686 mm.



Portbagajul înghite 380 sau 617 litri (hatchback/ break), însă Skoda Octavia Combi Mk4 deține supremația – cu 640 litri. Interiorul respectă noile tendințe de stil ale casei. Iar Seat consideră noul León drept primul său automobil „complet conectat”. Motorizările nu ies din tiparele grupului VW: TSI de la 90 la 190 CP și un 2.0 TDI de 115 sau 150 CP. În plus, sosește și o versiune plug in hybrid, de 204 CP și 60 km autonomie EV. 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*