Stiri

Renovatio și Kaufland extind rețeaua de încărcătoare

Renovatio și Kaufland au inaugurat primul hub de încărcare a vehiculelor electrice din Europa de Sud-Est. 

Mașinile electrice sunt o realitate cotidiană. Numărul autoturismelor electrice a depășit deja 1000 de unități. Momentan sunt mult în urma autoturismelor cu motoare termice. Este evident că vom vedea din ce în ce mai multe mașini electrice pe străzi. Iar cei de la Kaufland și de la Renovatio și-au dat mâna pentru a crea cea mai mare rețea de stații de încărcare din țară. Povestea lor a început acum doi ani, dar s-au dezvoltat rapid. Astfel, la ora actuală, se poate merge cu o mașină electrică de la Constanța la Arad. Există încărcătoare în toate orașele importante ce leagă cele două localități. 

 

 

Renovatio la Kaufland

Rețeaua de magazine Kaufland are un specific care în timp s-a adaptat. Acum, retailerul german este în căutare de locații unde să-și poată instala încărcătoare puternice. Un hub, spre exemplu, necesită câteva sute de kilowați de putere instalată. Dacă până nu cu mult timp în urmă orice spațiu bine plasat era bun, situația s-a schimbat. Sunt căutate locații unde să poată fi instalate atât încărcătoare câte și hub-uri speciale. Acestea pot furniza atât curent continuu cât și curent alternativ. Hub-ul permite încărcarea simultană a până la 6 autoturisme la maxim 50 kW fiecare. 

Fonduri bine folosite

Uniunea Europeană a alocat fonduri pentru realizarea de asemenea sisteme de încărcare. Prin urmare, Renovatio a făcut demersurile necesare și le-a accesat. Astfel, la ora actuală, Renovatio deține cea mai mare rețea de încărcătoare din țară. Parteneriatul cu Kaufland însă le-a permis să se poată extinde și mai mult. Costurile încărcătoarelor din noul hub, spre exemplu, sunt suportate de magazine. Restul costurilor sunt însă suportate de Renovatio.

Autonomie fără probleme

Majoritatea timpului mașinile sunt folosite în orașe. Astfel de stații vor putea rezolva fără problemă necesitățile de încărcare. Mai mult, este în lucru o aplicație care va permite utilizatorilor să vadă nu doar unde există centre de încărcare ci și dacă sunt locuri libere. Altfel, desigur, vom asista la o „coadă la încărcătoare”. 

La eveniment a participat și Sorin Ghișoi, care va concura tot sezonul 2019 cu o mașină de curse electrică. Despre aceasta am vorbit aici

Kaufland Renovatio 17

Image 3 of 6

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*