Teste auto

Megane RS, hot-hatch de zi cu zi (video)

Megane RS a venit la Autovibes. Astăzi vom vorbi despre cuvinte care seamănă ca sunet dar înseamnă total diferit. Cum ar fi mâncare și mâncărime, sau Renault și Renault Sport.

După ce i-a provocat pe toți să facă hot-hatch din ce în ce mai rapide, Renault a luat o pauză. Megane RS nu mai este cel mai rapid hot-hatch de pe piață. În schimb, este suficient de rapid, dar mai ales confortabil. Sigur, nu vorbim despre un confort de limuzină, dar e bine.

La condus am observat că nu te obosește iar, în versiunea testată, nu te obligă să schimbi treptele. În schimb pe viraje poți să amesteci bine bagajele în portbagajul de 380 de litri. Suspensia spate semi-independentă ține foarte bine drumul. O să ai o senzație bizară la anumite viraje din cauza punții spate directoare. Dar te vei obișnui cu ea destul de repede.

La condus sportiv direcția precisă este absolut încântătoare. Renault Sport și-a pus amprenta și asupra sistemului de frânare. Acesta nu doar că are discuri de frâne uriașe de 355 mm dar și răspunsul pedalei este pe măsură. Spre deosebire de alte Renault-uri, aici chiar simți un efort pe pedală care-ți spune cum se ține mașina. Dar nu-i o pedală pentru un picioruș fin măsura 35. Mai degrabă pentru unul măsura 40.

 

Transmisii de toate situațiile

Cutia de viteze EDC cu șase trepte își face foarte bine treaba. Dar se observă că etajarea acesteia este totuși orientată mai mult spre performanță decât spre confort. Acesta este și motivul pentru care dacă vrei să mergi pe autostradă cu 130 km/h va trebui să oprești mai des pentru alimentare. În oraș, în aglomerație, s-a descurcat bine dar totuși cu peste 11 litri la suta de kilometri nu va câștiga vreun premiu de economie. Dar nici nu s-au stresat să candideze pentru așa ceva. La manevrele prin parcare diferențialul cu alunecare limitată nu se simte în largul lui. Dar pe un circuit sau pe o bucată de drum mai virajată te vei bucura că ai dat banii pe el.

Mi-a plăcut că Megane RS vine dotat și cu un sistem de launch control. Mulțumită lui, poți obține un demaraj 0-100 km/h în mai puțin de 6 secunde. Astfel, vei ajunge în zona de performanțe care altă dată era rezervată doar supercar-urilor.

Cu Cristi Stanciu despre Megane RS

Deci avem încă o mașinuță interesantă mai ales că mulți ar spune „ei, e un Renault Megane”.

Cred că până în 30 de ani, cu ceva veleități de condus, este o mașină foarte bună. Îmi place sunetul la nebunie.

Da, dar știi că o parte din sunet e din boxe, nu din țevi. Doar o parte.

Îmi place. Am auzit-o și la exterior și sună foarte interesant. Iar când vrei s-o conduci lin, poate.

Da, merge și cuminte, cum vrei tu. Ieri dimineață pe un trafic destul de nasol a consumat 11,2. Dar, dacă stăm să ne gândim, cam atâta a consumat și Volvo-ul de 310 CP.

Da, dar portbagajul ai văzut că nu este chiar așa mare. Două poșete și cam atât.

Ei, se presupune că lumea nu se plimbă cu geamantanele prin oraș.

Una peste alta este o mașină foarte reușită. Trecând la capitolul audio, Megane RS este dotată BOSE, cu 10 difuzoare, însă din punctul meu de vedere lasă foarte mult de dorit instalația audio. Dacă vrei să asculți un pic mai tare, distorsionează. Are reglaje doar pe înalte și joase.

Medii și subwoof-er, nu, la revedere. I-am dat bass-ul la -4, nici măcar la zero și distorsionează din măduva oaselor, ca să zic așa. Nu este un sistem audio cu care să se mândrească. Presupun că nici ei nu-l scot foarte mult în față.

Ei, e 1000 de euro.

Da, costul este destul de redus.

Dar mai bine nici măcar nu-i dai. În loc să dai banii pe el, mai bine iei un diferențial autoblocant care e tot 1000 și chiar își face treaba. 

Ok,

Adică în momentul în care vrei să pleci tare și ai un LSD, trage cu ambele roți Nu este ca și cum ar patina o roată și cealaltă nu ar fi antrenată.

Acesta este un lucru bun de știut. Poate acolo ar trebui să investească oamenii decât într-un sistem audio când își cumpără un Megane RS.

Ce mă mai deranjează este consola. Uite, eu sunt un tip cu picioarele mai lungi și bustul mai mic. Asta înseamnă că trebuie să îmi dau foarte mult scaunul în spate, dar nu mai ajung cu mâinile la comenzile de pe consolă. Pentru mine este destul de incomod. Eu acum aș sta mai în spate, dar pe de altă parte trebuie să mă întind.

Ei, îți iei un copilot care să umble la instalație. Dar îmi place că în varianta de sistem Bose ai și un display mai mare. Deși display-ul este cu touch și o sumedenie de comenzi, mai vine cu niște butoane.

Da, vine cu încălzire scaune, sistem de parcare automată, și butonul RS care este și cel mai important. Acolo e ca și cum ai cere toți caii.

Singura chestie de care trebuie să ții cont când apeși butonul RS și intri în mod Race, e că ți-a deculpat și ESP, TC, ASR și, deci, ești pe cont propriu. E pe principiul „Prietene, dacă l-ai apăsat înseamnă că și știi ce faci”.

Adevărat. De-aia, după cum spuneai, cei care și-o cumpără ar trebui să-și ia niște cursuri.

Da, eu susțin foarte mult cursurile de conduită defensivă și, după cum știm, în traficul din România situațiile de forță majoră apar zilnic.

Da. Uite, acum nu s-a putut, dar când o să-ți iei un concediu o să mergem și pe circuit. Mașina asta s-ar fi pretat foarte bine dar dacă nu avem cum, o lăsăm pentru altă dată.

Da, aș vrea să fac asta. Mai mult, știu că se poate, să mergi cu mașina ta pe circuit să-i înveți limitele.
Ei da, asta poți s-o mai spui o dată.

De fapt, nu neapărat să-i aflii limitele dar să afli cum se comportă în anumite situații și să știi ce să faci.

Dacă într-o situație limită, în trafic, nu știi ce să faci, se lasă cu table îndoite în cel mai bun caz. Pe circuit, nu se întâmplă nimic. Eventual ieși pe iarbă și râd vecinii sau prietenii de tine.

Costurile sunt reduse, vorbim practic de o taxă și de un set de anvelope.

La final cu Megane RS

Cristi, am mai terminat încă o mașină

Cu bine

Da, e întreagă, ceea ce e un lucru minunat.

Cum ți s-a părut din punct de vedere infotainment, etc

Din punct de vedere condus este o jucărie foarte simpatică, suprinzătoare pentru o mașină franțuzească. Mă rog, spune multe ce scrie sub sigla Renault.

Ți-am spus că e o mare diferență între Renault și Renault Sport.

Îmi place, e o mașină jucăușă care aleargă când vrei, dar consumă și relativ decent atunci când vrei să mergi cuminte cu ea. Din punct de vedere acustic, deși are niște embleme pe interior de la Bose, din punctul meu de vedere lasă foarte mult de dorit.

Adică cred că-s doar emblemele, boxele n-au mai ajuns. Nu vreau să fiu răutăcios dar pe de altă parte prețul pe care-l plătești extra nu e tocmai piperat.

Apreciez dimensiunea display-ului. Dar după ce-ți cumperi mașina rezervă-ți două zile să înveți să folosești instalația. Adică e extrem de incomod și de preferat ar fi să dai mai tare sau mai încet doar pe la semafoare din display.

Da, dar mai ai și un satelit de comandă, dar dacă e cineva în dreapta nu nimerește desenele alea.

Indicat este să ai copilot atunci când vrei să schimbi melodia în trafic.

Care va trebui să citească vreo două zile manualul.

Cam atât a fost pentru astăzi cu Autovibes. Nu uitați să dați un share și un subscribe canalului nostru de youtube.  Ne revedem în curând cu un nou test.

Renault Megane Renault Sport RS 10

Picture 10 of 10

2018 - Nouvelle Renault MÉGANE R.S. TROPHY

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*